M-am uitat la meciul prost dintre Rapid și Bistrița. În afară de reușitele lui Herea, fotbalist care merită mai multă atenție, partida a demonstrat primitivismul fotbalului românesc. S-a “băgat material” mai ceva decît în campionatele sătești. Faulturi cu grămada: prin imprudență, cu dușmănie, cu cotul în figură, cu talpa pe tibie, cu trasul de tricou, cu tot arsenalul mîrlăniei posibile și imposibile. Se joacă dur și în Olanda, de exemplu, sau în Anglia, dar dă-o naibii de treabă, nu se dă la gioale în halul ăsta. Să nu ai respect pentru cel care cîștigă o pîine din fotbal, la fel ca tine, mi se pare o lipsă gravă de educație. La meciul cu pricina pînă și comentatorii se amuzau cînd ăia se cotonogeau pe teren, ceea ce sincer să fiu, e foarte trist.Cum tristă e și această figură a “băiatului lui tata”, Marius Avram, arbitrul anului 2009 cică. Un băiat nevinovat săracul, de care s-a amuzat toată lumea mai ieri, cînd tăticul său l-a certat că a întîrziat la nu știu ce ședință a CCA. Un băiat care zîmbea non-stop la acest Rapid-Bistrița, pentru că așa o fi văzut el la televizor că fac arbitrii mari. În locul lui aș fi plîns dacă m-aș fi simțit parte la un asemenea spectacol grotesc în care pumnii, înjurăturile, scuipatul și ghioaga au fost argumente în disputa pentru balon.
Nu Marius Avram e subiectul, nici fotbaliștii care au dat ca disperații la picioare (după cum observați nici nu îi nominalizez pe aceștia), ci sistemul din fotbalul românesc, care îngăduie mai orice. Totul funcționează pe sistem de caterincă, de mișto, de “lasă-mă să te las”.
În rest, e bine. Naționala merge, echipele noastre din Europa zbîrnîie, campionatul intern e viu disputat, arbitrii români sînt delegați la cele mai importante confruntări, gen campionate mondiale și europene. Iar eu m-am trezit să scriu de un banal Rapid-Bistrița.