Vouă vă mai place fotbalul românesc?

Ne-am revenit după începutul fulminant al naționalei. Ne-am luat porția de umilință, am văzut și cum Mircea Lucescu și-a apărat odrasla, am citit și cum s-au înțepat Iordănescu și Ienei cu Il Luce.

Pînă la meciul cu Franța, cînd vom fi provocați din nou pe forumuri cu „dacă ai fi în locul selecționerului ce unsprezece ai alinia” sau „pe cine vezi în locul lui Răzvan Lucescu dacă România pierde”, ne întoarcem la campionatul nostru cel de toate zilele. Care a reînceput perfect, cu neprogramarea Pandurilor, cu un Pițurcă imbatabil (un meci cîștigat în minutul 90 și altul la masa verde), cu un derby nemaipomenit cum se anunță cel dintre Steaua și Urziceni, cu arbitrii noștri de cascadorii rîsului sau cu emisiunile de la care nu poate lipsi Gigi Becali.

Mai tragem cu ochii la regulamentul de ordine interioară de la Steaua, unde Mister Ilie a inventat amenzi pentru umblatul indecent în papuci, ne mai distrăm cu Mitică Dragomir, cu Porumboiu, cu ăștia, oamenii de fotbal. Fugim să ne punem Digi, că televiziunea națională nu e în stare să transmită  meciurile României, mai numărăm antrenorii demiși, jucăm la loto și pariem împotriva echipelor românești în cupele europene, ca să facem și noi niște bani siguri. Campionatul ăsta e unul dintre cele mai frumoase din Europa, e strîns, palpitant și plin de neprevăzut. Vouă vi se pare altfel?

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.310 citiri

Leave a Reply