Nu măturaţi nobleţea-n beci!

Foto: Horaţiu Damian

În Piaţa Unirii, între numerele 26 şi 28 există o intrare. Pe vremuri dădea într-un gang rău famat, părăginit, mai ceva ca-ntr-un film  cu Raj Kapoor şi ororile colonialismului. De curând fundul curţii a devenit refugiul unor centre pentru cultura frumuseţii fizice, amenajate după sfânta triadă a dezvoltatorilor imobiliari de azi: termopan, lavabil şi, probabil, gresie.

Ceea ce este bine. Cultura fizică indică gradul de civilizaţie al unei obşti iar amenajarea mărturiseşte o oarecare consideraţie pentru întregul context arhitectonic al zonei. Fiindcă aici e unul din punctele atât de fermecător eclectice ale Clujului, în care poţi vedea, aşezate în straturi, vestigii de secol al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea, al XIX-lea, al XX-lea şi, în sfârşit, al XXI-lea, coexistând într-o armonie paradoxală. Cool, nu?

Aici e aici. Până să ajungi în grădina plăcerilor corporale trebuie să treci printr-un tunel, iar primii metri nu arată deloc curaţi. Apoi laşi pe dreapta structura din fotografia de mai sus. Colonada mă rog, dar cele două încadraturi de porţi poartă inscripţii în latină. Una e datată 1722, cealaltă 1597, anul în care Shakespeare publica prima versiune din „Romeo şi Julieta”. Stilul porţilor este cel al Renaşterii, iar datele fac sens: din cauza expansiunii otomane şi a provincialismului ardelean, stilurile arhitectonice au ajuns aici cu decalaje de până la două secole.

Din două una: sau avem o contrafacere realizată la meserie sau într-adevăr „suntem în prezenţa” (mamă, ce pompos am ajuns să scriu!:)) unui colţ renascentist de Cluj. Cel mai probabil e o rămăşiţă a Casei Filstich, al cărei blazon cu inorog împodobeşte unul din ancadramente. Problema o puteţi vedea în partea stângă a fotografiei: poarta veche (de curând exista!) e acum obturată de nişte cartoane izolante şi de un grilaj de metal, rămăşiţe de la recentele amenajări. Ele se potrivesc precum mămăliga-n geam sau mucii în fasole.

Spun: dragi dezvoltatori, proprietari sau responsabili de actuala stare a lucrurilor! Clujul şi ţara nu-s răsfăţate cu prea multe vestigii de acest gen.  Ele nu cer de mâncare, termopan, lavabil sau gresie. Pot fi puse în valoare simplu, cu un proiector sau nici măcar, doar lăsate pur şi simplu aşa. Zidurile crăpate, piatra dezgolită îşi au farmecul lor. Când însă te apuci să îngrămădeşti gunoaie pe asemenea structuri, cu aerul că faci un bine, civilizaţia fuge, ţinându-se de nas.

De aceea, vă rog: nu măturaţi nobleţea-n beci! Lăsaţi-o să respire, aşa decrepită, părăginită, dar cu demnitatea ei. N-o acoperiţi cu zoaie! La urma urmei, a văzut mai multe şi a trecut prin mai multe decât oricare din noi. Şi nu ar face decât să atragă turişti, adică potenţiali clienţi. Şi să adauge ştaif unor investiţii prea tinere ca să-l fi dobândit prin ele însele. Vechiul şi noul.

Să luăm aminte la deviza blazonului cu inorog: „Virtutis comes invidia 1597”. Eu aş traduce-o: „Valoarea atrage după sine invidia”. Aştept traduceri mult, mult mai bune. Oricum, nu erau aşa de proşti clujenii din vechime, nu?

Horațiu Damian
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +6 (from 6 votes)
6.660 citiri

2 comments to Nu măturaţi nobleţea-n beci!

Leave a Reply