O toamnă faină… şi nu prea

Asemeni gîndirii profunde emanate de principiul băsescian cu valoare de postulat „Iarna nu-i ca vara!”, zilele trecute mi-a băşit şi mie mintea o chestie din asta, adîncă: „Toamna, cînd îi urît îi nasol şi cînd îi frumos îi mişto!”. Puteţi să rîdeţi cît vreţi, da’ mie, cu toată lipsa de modestie, mi se pare genială. Plus că are şi acoperire totală.

Sînt o persoană meteo-sensibilă. Săptămîna trecută am avut parte de o zi de toamnă absolut îngrozitoare, rece, închisă şi ploioasă, numai bună de numărat bani sau făcut copii, de găsit metode inedite de sinucidere sau de scris pe blog. Îmi venea să-mi tai venele de la călcîie sau să iau o supradoză de prostamol. Ca norocul că ziua următoare a venit o vreme cu adevărat minunată, cu un soare şi un cer care să-mi încarce bateriile descărcate ale psihicului meu labil. Aşa ar trebui să arate o toamnă!

Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată cînd avem parte de o zi minunată de toamnă, eu îmi aduc aminte de toamnele cînd eram elev la Liceul „George Coşbuc”, în clasele V-VIII. Eu aşa ţin minte toate toamnele din anii aceia – minunate, cu un soare blînd şi un cer fără nici un nor, de un albastru ireal. Şi mai ţin minte că o luam pe jos de acasă, din Gheorgheni şi treceam prin Piaţa Cipariu ca să ajung la şcoală.

Imaginea Pieţei Cipariu de atunci mi-a rămas şi acum în minte. Cu piaţa agro-alimentară mărginită de case joase în care erau ba un magazin de solduri, ba o pantofărie, ba o sifonărie, ba „Chimicale”, ba o tutungerie în care (de neuitat mirosul acela umed-acrişor) se vindeau Carpaţi „cu” sau „fără” la bucată sau tutun de pipă „Matelot” în nişte cutii de tablă verde. Toamna, Piaţa Cipariu era cu adevărat spectaculoasă, sau aşa mi se părea mie. Cu „Ziua recoltei”, cu munţi de vinete, gogoşari, castraveţi şi varză, cu decoraţiuni din stuf şi viţă de vie, cu ciorchi de struguri adevăraţi din care mai şterpeleam cîteva boabe. Cu mireasmă de pastramă de oaie prajită şi parfum de must dulce.

Mă întorceam de la şcoală spre casă, invariabil, cu prietenul şi colegul meu de clasă Mircea Drăguş care locuia în sigurul bloc de pe atunci din Piaţa Cipariu, ăla turn, cu 10 etaje, chiar de la începutul străzii Pata. Şi veneam noi, aşa, ca emberii, cu cîte un leu-doi în buzunar şi intram în piaţă. Mergeam direct acolo unde se vindea must la pahar şi rămîneam muţi de uimire că puteam cumpara şi bea… must. În mintea noastră de copii, asociam mustul cu vinul, astfel că eram fuduli nevoie mare că, vezi Doamne, noi bem beutură. Uitînd că, de fapt, mustul e… suc de struguri natural 100%. Ce şmecheri eram noi, nu ne dădeam pe un jeb de cuie, iar a doua zi, la şcoală, ne lăudam la ceilalţi colegi că ne-am îmbătăt şi inventam tot felul de poveşti.

Ei da, alea erau toamne! Acuma… Nici nu mai ţin minte de cîţi ani de zile nu am băut un pahar cu must! Chiar, mai există?

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +6 (from 8 votes)
1.920 citiri

Leave a Reply