Am fost cu soţia mea la Londra şi dacă tot ne place fotbalul am zis…hai să vedem şi ceva stadioane, doar aici sunt câteva „temple ale fotbalului”. Deşi nu sunt fan Chelsea, a fost primul pe care l-am văzut într-un tur organizat. Am luat metroul, am mers ce am mers, că vorba aia, Londra e destul de mare şi când am ieşit peste tot erau indicatoare spre stadion.
Cartierul părea a fi unul cochet, căsuţele aşa cu cărămidă ca în filmele cu Poirot şi în mijlocul lor, stadionul, „Stamford Bridge”. Cred că acolo lumea merge în general cu mijlocul de transport în comun pentru că străzile nu erau mai late decât cele din dosul blocurilor din Mănăştur şi locuri de parcare nu prea am văzut.
Un tur al stadionului de aproximativ o oră costa 16 lire, adică vreo 80 de lei. Ghidul nostru era un tip foarte amuzant, cu un pic de umor englezesc, şi avea şi un mod plăcut de a ironiza rivalele. Dacă tot am ajuns la rivalităţi, în grupul de 30 de persoane erau şi fani Man. United, Arsenal, West Ham, Leeds etc. La auzul că suntem din România, a asociat rapid numele ţării cu unul din jucătorii de care fanii lui Chelsea îşi aduc aminte cu plăcere, Dan Petrescu.
Am continuat turul pe la vestiare şi am descoperit că cel al oaspeţilor e mai mic şi mai puţin dotat, dar suprafaţa era mai lucioasă ca marmura. Ghidul glumea că ei speră ca jucătorii echipei adverse să cadă sau să alunece înainte de meciuri. Vestiarul gazdelor era mult mai mare şi mai echipat. Ba mai mult, fiecare jucător avea priză la dulapior pentru placa de întins părul ca nu cumva frizura să nu fie adecvată în momentul ieşirii de la vestiare.
Am auzit şi o poveste interesantă care zicea că Chlesea era să intre în faliment când a decis să construiască noua tribună I (cum se zice la noi). Aceasta era estimată a costa 2 milioane de lire, iar la final a costat 5, astfel că Chelsea a fost vândută pentru uimitoarea sumă de o liră. Proprietarul a ţinut echipa câţiva ani buni, a mai construit vreo 3 părţi de stadion şi a vândut clubul cu 120 de milioane de lire. Turul stadionului s-a încheiat în magazinul oficial de unde îţi poţi cumpăra aproape orice obiect cu emblema clubului. Am vrut să mergem şi la un meci, în acel weekend se juca Chelsea – Wolverhampton. Am găsit şi un bişniţar, pentru că se juca cu casa închisă, dar nu am vrut să îmi dea două bilete la peluză pentru mai puţin de 160 de lire, adică vreo 800 de lei, aşa că am renunţat.
Pentru că nu puteam pleca cu mâna goală, am făcut multe poze în speranţa în care vom mai călca odată pe acel stadion, poate şi la un meci şi mi-am luat şi o cană în culorile alb albastre care să-mi aducă aminte în fiecare dimineaţă de momentele interesante trăite de mine şi cred de orice microbist într-un astfel de loc.
Mai jos, câteva poze de pe Stamford Bridge, iar în episodul următor vă voi prezenta o perspectivă diferită a fotbalului din cealaltă parte a Londrei, de pe Emirates Stadium, casa „tunarilor”.
4 comentarii
Precum am spus, esti idolul meu din copilarie dupa Lampard ! Ms frumos de cadou !!! Sa iti dea Dumnezeu sanatate sa mai poti scrie despre Chelsea :X
Haide „U” :”>
extraordinar de fain. Felicitari? In luna de miere sper…
@Tibi: Multumim si da, in „saptamana” de miere ;))
@ mfk: Stiu Stiu, np
Foarte interesant.Un lucru pe care impreuna cu fan clubul Chelsea din Romania o sa-l facem,un meci pe Stamford sau macar un Stadium Tour.Toate cele bune !