Drumul spre cele veșnice nu e pe gratis

Știți cum e în cimitir: trist. Dar și scump. Dacă îți moare cineva, mergi la Readepeul ăla și plătești o taxă, ultima dată știu că era vreo 5 milioane, ca să îți sape cineva groapa. Îți și spune acolo, la ghișeu, să nu dai șpagă la gropari, că banii ăștia acoperă cheltuiala. După aia domnuca de la Readepeu te trimite în cușca unde stau groparii, și începi să te înțelegi cu ei. Vin la groapă, sapă, și îți cer bani. Tot așa, cîteva milioane, depinde cum ești îmbrăcat. Dacă ai comentarii îți arată și fluturașii de salariu pe care vezi că ei cîștigă în mînă vreo 4 milioane pe lună. E și un argument forte al lor: „Domnu, dumneata ai săpa 30 de gropi pe lună pentru 4 milioane?”Și cu asta te-au convins. Niciodată însă Readepeu ăsta care ți-a zis să nu dai șpagă nu are ideea simplă să îți spună: “Acum mergeți liniștit acasă, ne ocupăm noi, cu groparii, ca să fiți mulțumiți”. Nunu, ei te trimit să te înțelegi direct cu groparii. Nu se știe de ce mai trebuie să faci o înțelegere, dacă oricum ai plătit taxa respectivă. Ce să vă mai zic, poate nu știți nimic despre aceste lucruri și nici nu vreau să fiți nevoiți să le aflați pe propria piele. Pînă atunci, cuvintele astea ale mele par așa, aiurea, să mai scriem ceva. Cîinii urlă, caravana trece!

PS Era să uit: dacă vă vine ideea să luați un aranjament floral, o jerbă, să nu uitați să cereți și motorină. Pentru că, spun specialiștii, musai trebuie să turnați motorina peste flori, ca să nu vi le fure. Hai, că nu e greu, un pic de motorină, acolo, pac-pac. Să fiți atenți să nu puneți benzină și să încercați apoi să aprindeți lumînările. Cine a zis că în cimitir nu trebuie să știi mici șmecherii e prost.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
2.611 citiri

2 comments to Drumul spre cele veșnice nu e pe gratis

  • de asta e nevoie de crematorii

  • Donkey

    Nu-mi plac înmormântările şi nu particip la ele decât dacă-i musai. În schimb văd mereu în filme înmormâtările de pe alte meleaguri (mai ales americane, bineînţeles). Şi-n filmele astea vine un excavator cu o cupă care are exact lăţimea gropii. Ţac-pac, din câteva cupe a săpat groapa. Apoi vin cei care acoperă pământul scos cu iarbă artificială pentru ca acesta să nu facă notă discordantă în peisaj. Vin meseriaşii şi montează mecanismul care te scoate din scenă (aşa ca-ntr-o piesă de teatru) coborându-te încet în groapă. După câţiva bulgări de pământ aruncaţi deasupra sicriului, familia acceptă condolenţele şi-şi vede de treabă în timp ce muncitorii (plătiţi pentru asta) astupă groapa şi pun deasupra buchetele de flori. Asta-i în filme. La noi, după ce accepţi cerinţele groparilor (nu cred că ai chef de negociere în momentele alea), lumea se înghesuie pe malurile argiloase (şi alunecoase) în timp ce patru amărâţi se opintesc să lase sicriul în groapă. Mai cu capul în jos, mai cu picioarele, ajunge pe fundul gropii. Şi acum vine partea horror. Familia stă pe marginea gropii până ce aceasta se astupă, de parcă ar vrea să se asigure că decedatul e sigilat acolo. Apoi se face inventarul coroanelor: asta-i de la ăla (mare, frumoasă, e un domn), asta-i de la celălalt (zgârcit a fost o viaţă întreagă) şi tot aşa. La urmă, vă dau eu un sfat, aruncaţi superglue. Să vedem cine le mai fură!

Leave a Reply