Venirea la aterizare a showmanului

Preferinţele mele în materie de spectacol merg spre Freddie Mercury, Jimmi Hendrix, Michael Flatley, Nina Simone şi alţii la fel. Îţi dau mereu senzaţia că acuş acuş or să rupă scena, ecranul, spaţiul însuşi, că pot să strângă timpul ghem şi să-l pună în buzunar. Unii din ei sînt morţi, dar banda magnetică sau rola de film le păstrează forţa vitală.

Un om-spectacol de o asemenea anvergură, la noi, a fost Adrian Păunescu. Exuberanţa, exhibiţionismul, extravaganţa, excentricitatea erup din fiecare secvenţă suprinsă în spectacole, în emisiuni. Ele încheagă reţeta spectacolului ca ritual, divertisment, delir, împărtăşire. Priviţi imaginile cu A.P. Remarcaţi o anumită graţie, un simţ estetic,  o coregrafie a gestului, pe măsura ineditului versificaţiei, a omului orchestră care a aspirat şi chiar a reuşit să fie.

Unii pun succesul de public al Cenaclului „Flacăra” pe faptul că nu exista altceva de văzut pe atunci. E o explicaţie simplistă. În acei ani activau şi Phoenix, Sfinx, Olimpic ’64, Progresiv TM, Roşu şi Negru, Compact, Iris, Celelalte Cuvinte. La concurenţă se organizau şi „Serbările Scânteii Tineretului”. Optzeciştii îşi aveau propriile adunări, SF-iştii de asemenea. Din câte ştiu, Mircea Cărtărescu a frecventat cu totul alte cenacle. Toate reprezentau potenţiale tribune ale libertăţii, evazionismului etc.

Talentul, savoir-faire-ul, geniul lui Păunescu au făcut diferenţa care a transformat proiectul său într-un fenomen şi apoi într-o psihoză de masă. A vrut să spargă tiparele, s-o rupă cu salonul literar monopolizat de şoarecii de bibliotecă. N-ar trebui uitat că „Flacăra” survine după experienţa americană a poetului, care se întoarce destul de plin de Bob Dylan, flower power şi festival express-uri. Nicu Covaci aminteşte de acest aspect în memoriile sale. Preluând nişte sugestii culturale occidentale, Adrian Păunescu a creat un stil propriu şi un gen de spectacol sui generis, un melanj eclectic şi percutant de muzică, poezie, teatru, stand up commedy şi, de fapt, one man show. Într-o cultură de 150 de ani a maimuţărelii,  a avut curajul de a fi original.

Versurile sale au devenit lozinci ale Pieţei Universităţii în 1990,  la câteva luni după ce poetul fusese huiduit şi aproape linşat în acelaşi perimetru. Evident, manifestanţii habar n-aveau cine era titularul de copyright al textelor strigate. Alte versuri ale sale au ajuns pe şest sloganuri publicitare, bun înţeles fără ca utilizatorii să verse royalties ce se cuveneau decât în urma unor somaţii şi scandaluri în presă. Asta apropo de cine poate fi porc şi cine nu.

Dintre sutele sau miile de poezii scrise, rămân cel puţin câteva zeci etern valabile. Şi nu neapărat cele mai cunoscute sau cântate. Adrian Păunescu a fost omul sentimentelor puternice, al arderilor la mii de grade, al dansului pe cuţit, în vremuri când ultrasentimentele nu mai sînt la modă. Rămân momentele de curaj, de ajutorare, de sfidare a autorităţii, pe care stenogramele până acum confidenţiale le dezvăluie şi le vor dezvălui. Rămâne un film mărturie documentară despre amploarea fenomenului de masă, rămân câteva discuri ce atestă calitatea absolută a multor piese cântate acolo, calitate ce se răsfrânge nu doar la text ci şi la muzică.

Rămân sutele de artişti absolut valabili pe care i-a lansat, protejat, ajutat, adăpostit sub scutul relaţiilor sale cu puterea. Scriu toate astea şi-mi străfulgeră prin gând că singura filmare valabilă cu „Om bun” cântată de Dan Andrei Aldea provine tot dintr-un show „Flacăra”.

Rămâne un artist al titlurilor frapante. Ia gândiţi-vă: „Manifest pentru sănătatea pământului”, „Front fără învingători”, „Mieii primi”. Uneori un titlu închide în el un întreg univers.

Rămâne, dar nu un sfânt, în nici un caz un om perfect. Toţi cei fără păcat se pot înscrie la dat cu pietre. Nu cred că se va face coadă. Sau poate, cine ştie…
Rămâne directorul de ziare, realizatorul de radio şi televiziune, patronul de foi volante in octavo (din lipsă de resurse financiare).
Rămâne Adrian Păunescu, aterizat azi cu trupul, acolo unde toţi ne vom afla odată, „şi noi, mieii, domnule/ şi voi, domnii, domnule”.

Rămâne.

Horațiu Damian
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
1.093 citiri

Leave a Reply