Ilie Humiţă (8 iulie 1987 – 4 septembrie 2010) – salt spre nefiinţă în Cheile Turzii

Era o sâmbătă după-amiază de început de toamnă când soneria mobilului mă scoate din visarea în care căzusem. Mă uit pe ecran şi văd că la celălalt capăt „al firului” era prietenul Ovidiu Bărăian. Probabil că are campingul gol de mai găseşte timp să mă caute acum când, în mod normal, ar trebui să nu-şi vadă capul de treabă, gândesc eu în timp ce-i răspundeam.

Ilie Humiţă între Doru Iuga şi Imre Nagy

Vocea-i gravă, care nu-l caracterizează cel puţin atunci când vorbeşte cu mine, mă face să mă gândesc: o avea ceva probleme. A căzut Momârlanu’! Nu înteleg ce vrea să-mi spună. Cine? Cum a căzutIlie Humiţă, a căzut din Sanşil. Atunci îmi vine în minte chipul plăcut al băiatului venit din Lupeni la Cluj unde intrase în Salvamont. Dar era printre cei mai buni. Nu se poate. Mai verifică îi strig eu, nu pot să credTrebuie să crezi. Şi eu am cărat targa pe care a fost adus. Este şi Raed Arafat aici. Nu ştiu cum de a ajuns atât de repede. Elicopterul SMURD este „parcat” la intrarea în Cheile Turzii.

Crucea şi placa

Intru pe net şi caut ceva informaţii. Filmul aducerii lui Iliuţă mă întristează profund. Nu-l cunoscusem personal dar ştiam că era apreciat de Janos Török-Joe Indianu’. Ce recomandare mai bună ar fi putut avea? La Memorialul Mişi Szalma-2009 îl văzusem ieşind pe locul 2, în echipă cu Imre Nagy-Imi, fiind întrecut doar de echipa Joe – Peti Nagy. Filmul tragediei l-am aflat între timp. Încetul cu încetul informaţiile se legau ca într-un joc de puzzle. Au făcut un traseu greu în Colţul Sanşil; şi-a coborât coechipierul „salam”; el a coborât în rapel fără să-şi dea seama că nu egalizase capetele corzii. Una s-a terminat iar Iliuţă a făcut două salturi până jos. După primul aproape că s-a oprit pe iarba de la intrarea în traseu. Dar, de durere, s-a mai rotit o dată şi a plecat în al doilea salt care i-a fost fatal.  S-a oprit definitiv în poteca pe care se coboară de la ieşirea din traseele Colţului Sanşil, la câţiva metri deasupra potecii care străbate Cheile Turzii. Cum de n-a văzut că un capăt de coardă este mai scurt, cum de nu i-a spus camaradul lui acest lucru sunt întrebări la care probabil că nu se va răspunde niciodată. Pe Iliuţă îl mai încercase soarta atunci când, acum un an şi ceva, venind spre Buşteni, a scăpat cu greu dintr-un accident de maşină.

Pomenirea

Sâmbătă, 27 noiembrie în Chei s-a făcut pomenirea lui Ilie Humiţă. În locul unde el s-a oprit din cădere, Janos Török împreună cu Paul Popescu, Gyuri Găbudean şi Doru Iuga au montat  o cruce şi o placă. A fost multă lume în Chei. Părinţii au venit să-i mai vorbească, salvamontiştii, colegii lui, au venit să-l salute, alpiniştii, prieteni sau doar cunoscuţi, au venit ca să-i fie aproape şi toţi i-au plâns dispariţia. În timpul slujbei ţinută de un preot gândul mi-a zburat la alte două celebre nume de alpinişti români pentru care coarda de rapel a fost prea scurtă: Dorel Coman în Picătura şi Eme Sabin Doctor în Pietrele Doamnei. Din păcate acelaşi lucru i s-a întâmplat şi lui Ilie. Şi pentru el coarda a fost prea scurtă în Colţul Sanşil. Îndreptându-mă spre cabană, cu mare părere de rău, trebuie să accept că la Întâlnirea Umbrelor din această toamnă târzie a spus prezent, mult, mult prea devreme, şi Ilie Humiţă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +35 (from 35 votes)
7.635 citiri

7 comments to Ilie Humiţă (8 iulie 1987 – 4 septembrie 2010) – salt spre nefiinţă în Cheile Turzii

  • Dumnezeu sa-l odihneasca.
    Pentru el, chemarea de pe urma a zarilor a venit mult prea devreme…

    Felicitari pentru articol.
    Felicitari pentru toate articolele! Esti un entuziast incurabil al muntelui.

  • GYURI G

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA
    PREA REPEDE S-A TERMINAT COARDA!!!!

  • Kiki

    L-am cunoscut pe Humita in 2008, in Retezat, dupa mai mult de 4 ore de umblat prin ploaie. Erau pe atunci ceva povestioare cum ca facuse el una sau alta, dar chiar de la inceput s-a comportat ca un prieten.
    Si asa a si fost 🙂 ne-am intalnit de multe ori prin Cluj pe strada studentilor, dar tin minte ca de fiecare data cand eram, in Cheile Turzii, cu el si Ale, dupa o bericica, doua, ne luam toti trei lapovesti si povesteam in limba germana, in asa fel incat nimeni si de abia noi ne mai intelegeam. 🙂

    “kein problem” si “nicht verstehen” erau cele mai des folosite

    Dumnezeu sa-l odihneasca !

  • Sorina

    Ce trist ca sa mai intimpla inca asemenea accidente la oameni de profesie!! Cum le-ati putea inlatura?

    • Mihai Vasile

      Nu te poţi lupta cu SOARTA. Probabil că Iliuţă era destinat să plece. Cu sufletul lui existau precis alte calcule pe care cel puţin aici, pe pământ, noi nu putem să le înţelegem. Numai aşa îmi pot explica greşeala pe care a făcut-o.

  • La Cheile Turzii e frumos si sa mori.

Leave a Reply