Italienii de la Bonțida și Jucu

Hotelul Sportul, cel de lîngă stadion, înainte de 89 era tare de tot. În primul rînd erai bun dacă reușeai să reziști cu bănuții în barul de la etaj, unde prețurile erau cam piperate. În al doilea rînd erai bun dacă prindeai loc după vreun meci al Universității, atunci cînd se mai rătăcea pe acolo și cîte un fotbalist, cîte un potențat al vremii sau cîte o femeie frumoasă. La etajul acesta cu barul, în continuarea lui, era un coafor, o frizerie, 0 baie, era ca lumea.

În timp, lucrurile s-au mai schimbat: barul s-a închis, coaforul și frizeria s-au închis, restaurantul a rămas unul cam prăfuit și cam gol, amenajări-ioc în 30 de ani…

Acum băieților le-a venit mintea la cap. Au redeschis barul de la etaj, e chiar cochet și din cîte observ renovează și restaurantul, să vedem ce-o ieși. Pe noi ne interesează zona, pentru că pe acolo alergăm sîmbăta.

Și apropo de coafor: azi am băut acolo un ceai cu Emil Moldovan (sînt nu răcit, super-răcit) și am observat că în locul fostului coafor e acum o duduie care scrie numere într-un caiet și un domn, italian, cu siguranță patronul doamnei care scrie cifre. M-am interesat, am chiar vorbit cu doamna asta de vă ziceam că scrie cifre și mi-a spus că e grăbită, pentru că pleacă la Bonțida și la Jucu, dar că îmi va spune mai multe data viitoare. De la chelneriță am aflat că italianul are o firmă în domeniul agriculturii. Mi se pare super-tare: o firmă de agricultură într-un birou al hotelului Sportul. Vorba chelneriței: “Așa ne trebe,  dacă noi nu știm să facem agricultură. Ne învață italienii, că ei știu!”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
1.700 citiri

1 comment to Italienii de la Bonțida și Jucu

Leave a Reply