Dincolo de moarte – Chemarea din tării…

Nu de moarte mă tem, ci de veşnicia ei”

Îl atrăgea muntele cu spiritul său liber, descătuşat…

Dragoş Veleanu

Îl ademenea neliniştea confuză a norilor şi chemarea aceea din tării adusă de vânt din tărâmuri necunoscute… Aer pur, cărări neumblate… Toate neliniştile lui, toate căutările rămase neîmplinite, tot zbuciumul pământesc căruia nu reuşea să-i găsescă un rost, se adunau într-o bucurie de nedescris atunci când păşea sus, pe creste, să se bucure ca un copil! Uneori căuta mistere numai de el ştiute, pornea singur înainte, dus aşa, ca de nişte păreri… Călca pe urme de ciute, prin văi adânci sau pe ponoare, pe lângă izvoare neştiute, dar – mai presus de toate – îl atrăgeau gheţurile cu sclipirile lor translucide, înşelătoare…

Clocotea de viaţă şi parc-ar fi vrut să-şi trăiască tot destinul într-o singură zi, cu o singură respiraţie! Mount Kenya, Matternhorn, Aconcagua – sunt munţi care i-au stat la picioare… Dragoş Veleanu avea un zâmbet cu care ar fi putut desfereca şi “Poarta Hadesului”…

… Acum mergem încet, în cortegiul care, tăcut, însoţeşte pe ultimul drum un copil nevinovat al muntelui. Zâmbetul acela din tablou, lângă sicriul strălucitor care-i poartă trupul neînsufleţit, îi dojeneşte parcă pe părinţii care-l plâng cu lacrimi amare. Pentru el, chemarea din tării a fost mai presus de toateîntr-o singură zi, cu o singură respiraţie!

Moartea nu cere voie, vine să-şi ia tributul…

Totul s-a petrecut ca o joacă de copil… Ninsese mult la “Cota 2000”, lângă tunelul de la Bâlea Lac şi vântul adunase zăpada, troienind-o către cele trei copertine, aproape de intrarea în tunel. A doua zi, când s-a mai muiat puţin gerul, şi apoi 2-3 zile mai târziu, când soarele începuse să ardă cu putere, se topise zăpada şi s-au format ţurţuri mari de gheaţă… Dragoş, însoţit de 4 prieteni, a vrut să se bucure de mirajul translucid şi înşelător al gheţii. Ajunsese sub prima copertină cu ceva timp înaintea însoţitorilor săi… Se simţea bine, aerul rece şi farmecul crestelor Făgăraşului l-au furat pe neaşteptate. Omul de munte, care fusese pe atâtea trasee neumblate, prin pereţi greu de escaladat, a redevenit dintr-o dată copil… Ţurţurii aceia de gheaţă, lângă care se oprise să-i aştepte pe ceilalţi… ţurţurii aceia îl captivau… Şi Dragoş, în joaca lui de copil nestăpânit, chiar şi la 43 de ani, a încercat să se joace cu gheaţa. A doborât un ţurţure, apoi încă unul… Primii doi, mai mici, au căzut cu zgomot sec. Al treilea, gros de mai bine de un metru şi greu de câteva sute de kilograme, s-a desprins singur şi l-a surprins pe Dragoş complet nepregătit, zdrobindu-i capul… Camarazii săi, sosiţi la locul accidentului, n-au mai putut face nimic… Echipajul Salvamont, de asemenea, a trebuit doar să constate decesul şi să facă eforturi substanţiale să aducă trupul în vale, pe o pantă unde riscul de avalanşă era de gradul IV. Pozele pe care mi le-a arătat Conu’, în ziua înmormântării, arătau trupul zdrobit al unui om în floarea vârstei care n-a mai avut timp să se ferească de un dezastru pe care îl provocase în joacă… şi drama sfâşietoare a celor rămaşi în urma lui – prieteni, părinţi, simple cunoştinţe… Dar… dincolo de moarte, rămâne chemarea din tării. Ceea ce pentru noi toţi a fost de neînţeles, pentru Telex (aşa-i spuneau prietenii apropiaţi) a căpătat dintr-odată un sens cosmic. ATUNCI! DEFINITIV!

Povestea lui Telex? E – oare – o poveste ceea ce ni se întâmplă? E destin? E neprevăzutul? Cortegiul mergea încet, tăcut… şi noi însoţeam sideraţi, pe ultimul drum, încă un copil nevinovat al muntelui… De la biserică, am pornit uşor, preotul păşea încet pe uliţa satului, oprind cortegiul la fiecare răscruce… am făcut aşa, înconjurul locurilor dragi ale copilăriei lui Dragoş, până am ajuns în dreptul casei şi am zăbovit mai mult… Mama lui Dragoş a slobozit deodată un strigăt sfâşietor şi nimeni n-a mai putut să-şi stăpânească lacrimile… Din tabloul care însoţea sicriul, răzbătea un zâmbet cuceritor – zâmbetul cu care Dragoş ar fi putut desfereca şi “Poarta Hadesului”… Dar mama lui nu vroia să ştie de asta… Nu mai înţelegea de ce… DE CE? … Toate neliniştile lui, toate căutările rămase neîmplinite, tot zbuciumul pământesc căruia nu reuşea să-i găsescă un rost, se adunau în zâmbetul acela… Dar nimeni nu mai întelegea acum de ce? Unde au rămas toate? Şi… pentru ce???

E – oare – o poveste în ceea ce ni se întâmplă? Noi poate că am învăţat din nou – atunci! definitiv! – că merită să lupţi pentru ceea ce laşi în urmă… pentru cei dragi… pentru cele câteva fărâme de viaţă care mai rămân înainte de marea călătorie

Unii trebuie să moară pentru ca alţii să înveţe…”

Dragoş Veleanu e acum prin alţi munţi, către alte tării… Îşi împlineşte destinul lui, dincolo de orice neînţelegere pământeană, dezlegat de orice cutezanţă nepermisă – chiar şi în joacă – spirit liber, descătuşat!!!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +11 (from 11 votes)
9.220 citiri

9 comments to Dincolo de moarte – Chemarea din tării…

  • anonim

    DE CE TOCMAI ACUM SCRII ACEST COMENTARIU??????!!!!!
    PENTRU CE?????????
    DE CE NU L-AI SCRIS IN URMA CU 3 LUNI DE LA DECES?????

    • Stimate ANONIM,
      Imediat după dispariţia unui om se publică necrologuri. Un articol de suflet, cum este cel al Cameliei Manea, necesită ceva timp de gândire, de aşezare a sentimentelor… Şi nu uitaţi, un om trăieşte atâta timp cât se mai vorbeşte despre el!

  • Primele rânduri le-am scris atunci, după întâmplarea care a stârnit multă tristeţe, la rugămintea prietenilor lui Telex. Apoi… m-am oprit – nu ştiu de ce! Am terminat acest material la 3 luni după întâmplarea nefastă. Se spune că sufletul defunctului nu-şi găseşte liniştea şi bântuie încă prin locurile pe unde a fost timp de 3 luni… De multe ori, cei rămaşi în urma decedatului povestesc întâmplări care-i pun pe gânduri până şi pe cei mai sceptici.

    După aceea, vine eliberarea totală. Şi sufletul dispărut îşi găseşte, în sfârşit, zborul înspre tării – definitiv!

    E un articol pe care-l dăruiesc tuturor celor care l-au cunoscut pe Telex sau au fost în preajma lui. Şi, mai ales, transmit întreaga compasiune şi regretul cel mai profund familiei îndoliate.

    Domnul să-l odihnească întru cele veşnice!

  • Toti montaniarzii stim ca nu e bine sa te joci cu Muntele. Dar privind inapoi, trebuie sa recunoastem ca fiecare am mai facut-o. Dar am avut noroc sa se sfarseasca cu bine.
    Dragos s-a jucat copilareste cu niste turturi de gheatza si s-a sfarsit rau !
    Vineri 18 martie, timisoreanca Adina de 35 de ani a gresit tot copilareste, incercand sa ajunga pe vf.Peleaga – pe zapada inghetata la ora 7 dimimineata cu betze si rachete, nu cu coltzari si piolet ! Nu un turture a lovit-o, ci ea, in alunecare vreo 200 m s-a lovit de mai multe stanci ce ieseau din zapada. Sfarsitul a fost acelasi…

    Dumnezeu sa-i odihneasca, iar toti cei care merg pe munte sa asculte de mesajul lor: “nu glumiti cu Muntele” !

    Dinu

  • Emotionant articol, Camelia! Eu spun ca e binevenit, chiar daca pentru unii e prea tarziu iar pentru altii e prea devreme.

    Dumnezeu sa-i odihneasca-n pace.

  • Impresionant şi drumul nostru prin viaţă, nu numai trecerea spre… dincolo. Atâta doar că avem senzaţia – cu fiecare minut care se scurge – că am mai câştigat ceva timp…

    Bilanţul vine la urmă şi mai mereu ne trezim nepregătiţi.

    Fericiţi, totuşi, cei care pot să lase ceva în urma lor!

  • Mai sunt cateva zile si se fac 6 luni de cand nu mai e, gandul tot la el ne este …
    Numai bine Camelia

  • Dumnezeu să-l odihnească!
    Și tu, Laurențiu, să fii ocrotit acolo unde mergi…
    Mulțumesc pentru gândurile frumoase.
    C.M.

  • Mihai Dita

    Vis a vis de “jocul copilaresc” al lui Dragos, ca si prieten si apropiat al lui, lucrand cu el si in alpinismul industrial si stiind cat de mult punea acces pe securitatea in materie de munca, eu acel lucru: lovirea ghetarului cu piciorul si fisurarea coloanei, o consider o masura care era imperios necesara, ca nu cumva altul care nu avea exp lui Dragos sa faca un lucru nedorit si sa o pateasca el.

    In concluzie lucrul acela trebuia facut fie de el fie de vreme fie de cineva care ar trebui sa se ocupe de drumurile astea nenorocite pentru care platim taxe.

    Ghinionul s-a intamplat sa cada pe Dragos.

Leave a Reply