Drumul cărții, noua noastră provocare pentru clujeni!

Am mai pornit o acțiune alături de prieteni. De azi am început Drumul cărții, un proiect în care noi credem. Fiecare a adus cel puțin o carte, azi, în parc. După ce am terminat mișcarea sportivă (cu partea asta voi reveni), am trecut la acțiune.  Am intrat în legătură cu trecătorii din Parcul Mare și le-am explicat în ce constă ideea noastră. E cam așa: oferim o carte fiecărui trecător (azi am dat peste 30), cu rugămintea ca după ce aceasta va fi citită, să fie din nou oferită unui alt trecător prin parc. Și de ce nu, cel care intră din mers în acest proiect să aducă la rîndul lui o carte din bibiloteca sa, pe care să o ofere spre lectură unui altuia. Și uite așa, poate, pînă la începutul toamnei, o să avem surpriza să vedem pe aleile din Parcul Mare fiecare om ținînd în mînă cîte o carte. Am început cu Parcul Mare, pentru că acesta este un loc care nouă ne este foarte drag. Sînt sigur că ideea va prinde, chiar dacă unii cîrcotași mi-au spus deja că în dulcele stil românesc, cei care vor primi cartea în dar nu o vor da mai departe. Ei uite, eu nu cred că se va întîmpla asta. Ba dimpotrivă, cred că unii vor contribui la succesul acestei acțiuni și vor aduce la rîndul lor cărți în Parcul Mare. Și mai cred că unii dintre cititorii noștri (care am pretenția că sînt printre cei mai deștepți) vor intra și ei în acțiune. Chiar așa: pînă să construim centuri ocolitoare și alte chestii complicate, hai să reparăm Drumul cărții. Cred că e mai simplu și cu siguranță va ieși un drum perfect, fără accidente.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
9.530 citiri

12 comments to Drumul cărții, noua noastră provocare pentru clujeni!

Leave a Reply