Vine primăvara, fetele-nfloresc!

Cu joc de glezne şi fente de temperatură, iarna binevoieşte să se dea dusă. Vine primăvara. Şi întotdeauna mă fascinează felul în care evenimentul ăsta nu încetează să mă fascineze, cu verdele său crud, cu lumina, aerul. Peisajele.

Nu peste puţin timp, japonezii, coreenii şi chinezii se vor consacra contemplării cireşilor înfloriţi, dedicându-le ritualuri, poezii şi ceremonii. Cât de tare îi înţeleg!

Iar partea feminină a lumii (partea cea bună, zic unii!), după chipul şi asemănarea poporului vegetal, se descotoroseşte de vestmintele grele ca de nişte frunze veştede, ca de o platoşă inutilă de-acuma. Şi dintr-o dată, străzile oraşului devin mai frumoase, mai luminoase, mai spectaculoase. Cumva, te fac să apreciezi altfel viaţa.

Cu ochii larg deschişi, îmi devine mai clar cum de a putut să dea Marcel Proust un titlu ca “La umbra fetelor în floare”. Şi de ce în textele arhaice româneşti, fetele sunt frecvent desemnate prin denumiri florale, simbolice. În colinde şi hore (doine), tot ce ţine de feminitate şi transformările ei aparţine, ca limbaj, imperiului petalelor.

Totuşi, o precizare: e un fenomen care se observă cel mai bine chiar la hotarul dintre iarnă şi vară, când frigul abia de lasă loc soarelui mângâietor şi mugurii sînt încă puberi. O clipă de neatenţie, şi poţi să rămâi ca viţelul la poarta nouă- inefabilul s-a dus, o să-l revezi poate la anu’.

Din rândurile astea sper să rezulte că am căscat bine ochii.

Şi, cuprins de-o subită criză adolescentină, îmi vine să-l parafrazez pe poet şi să zic: ce-ntâmplare că sînt, ce minune că sînteţi!

Horațiu Damian
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
1.246 citiri

Leave a Reply