Cînd o să înțelegem oare că sportul înseamnă educație?

Sportul este pentru mine o pasiune. Practicînd sport și scriind foarte mult despre sport în decursul anilor, am ajuns la un fel de înțelepciune, în sensul în care am descoperit că educația și sportul merg mînă în mînă. Sportivul este un model pentru restul elevilor (studenților), marile universități se consideră privilegiate dacă au în rîndul lor sportivi emblematici. Nu întotdeauna cei care practică sportul în școli și facultăți ajung neapărat performeri la vîrf, dar cu siguranță contribuie, prin activitatea lor, la prestigiul acestora.

Mă opresc aici cu considerațiile pe marginea importanței sportivului și sportului (deși aș putea scrie un roman întreg), ca să vă ofer o mostră de cum este înțeles el de către actualii guvernanți. Mi-a atras atenția un articol din România Liberă, al Danielei Ionescu, pe care vi-l redau în integralitatea lui. Cuvinte prea multe nu mai are rost să scriu, pentru că starea pe care o am după ce l-am citit este una de lehaminte, simt că totul e în zadar, că ne vom duce naibii la fundul-fundului dacă avem o astfel de gîndire.

“Vestea că Liceul cu program sportiv „Emil Racoviţă” din Bucureşti va rămâne doar cu două clase de înot, din cele trei pe care le are, a căzut ca o bombă în urmă cu câteva zile. Pe lângă restructurările în rândul cadrelor didactice care vor deriva din această măsură neaşteptată, a şocat indiferenţa cu care conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului abordează în continuare problema sportului. Ministrul Daniel Funeriu vorbeşte cu mult patos despre noua Lege a Educaţiei şi „necesitatea aplicării ei în aşa fel încât sistemul să se schimbe”, despre fenomenul meditaţiilor din România, despre salariile profesorilor, despre studenţii care aleg să plece în străinătate şi aşa mai departe, dar nu suflă nici o vorbă despre dezvoltarea sportului în şcoli, despre creşterea numărului de ore de educaţie fizică sau despre încurajarea elevilor şi studenţilor să facă sport de performanţă.

Ministrul Funeriu pomeneşte de câte ori are ocazia despre un „sistem sănătos”, fără a lua în seamă că sportul şi educaţia fizică din şcoli au o pondere fundamentală în formarea unei societăţi sănătoase. Mai mult, ignorând semnalele de alarmă trase, cu disperare se poate spune, de toate personalităţile sportului românesc, demnitarul continuă să fie de acord cu diminuarea numărului de copii care să se îndrepte spre sportul de performanţă. La prima vedere poate părea nesemnificativ că din trei clase de înot la Liceul cu profil sportiv Emil Racoviţă din Capitală, au rămas doar două. Privind în profunzime însă, mai ales că situaţia liceului Racoviţă din Capitală nu este singulară, se poate constata că diminuarea numărului de clase de performanţă înseamnă un număr din ce în ce mai mic de copii la baza piramidei performanţei, care, în timp, va rămâne pur şi simplu fără vârf.

Culmea este că din anul 2000, de când Ion Ţiriac, pe atunci preşedinte al Comitetului Olimpic Român, atrăgea explicit atenţia asupra importanţei pe care o are dezvoltarea pepinierei sportului nostru, parcă toţi guvernanţii şi-au făcut un scop în viaţă să întoarcă spatele singurului ambasador de succes al României din toate timpurile: SPORTUL.”

Bine că ne mîndrim cu rezultatele Cameliei Potec și ale altor înotători, cînd noi avem 5 bazine în țară iar sportivii se antrenează prin străinătățuri. Iar cînd avem, pe-acolo, trei clase de înot, ne gîndim să desființăm una, că ajung două. În loc să ne gîndim cum să dezvoltăm sportul în toate cătunele din țara noastră, noi îl fracturăm și acolo unde este cît de cît organizat. Groaznic, nu mai am cuvinte.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
1.535 citiri

Leave a Reply