Am doi prietenuți foarte tineri, un băiat și o fată.
Azi am vorbit cu ei puțin, eram stresat cu tenisul meu, și nu am dat foarte mare importanță unui moment, cel în care unul dintre ei mi-a spus ce își dorise cînd era copil, dar nu primise. Nu o să spun aici nimic despre asta, nu e relevant și nici nu am cerut permisiunea (mă rog, nu vrea să scriu despre asta, mai pe șleau).
În schimb, acum, după ce am scăpat și de tenis și de filmul lui Kusturica, mi-am pus și eu întrebarea asta. Ce mi-oi fi dorind, printre multe altele, desigur, dar nu am primit cînd eram copil?
Și vă spun ce mi-a venit în minte:
-am vrut cînd eram mic de tot (dar destul de mare ca să nu uit că îmi doream asta) o mașinuță din aia cu pedale, cu care să mă plimb prin curte toată ziua…
-iar cînd am ajuns adolescent, știu că îmi doream enorm să merg la mare din 15 iunie (așa se dădea vacanța pe atunci) și să stau exact pînă pe 14 septembrie, cu o zi înainte de a începe școala. Mi se părea fantastică ideea, extravagantă, tot ce vrei (și îmi și plăcea marea…)
Acum faza cu mașinuța pică, dar să știți că de multe ori cochetez cu ideea aia cu marea…
Voi ce v-ați dorit și nu ați primit niciodată?
4 comentarii
Si daca iti spunem ce ne-am dorit si…ce ne dorim si acum…se indeplinesc toate aceste dorinte? (nu de alta, dar sa stiu…ma apuc de lista sau nu…? :))
la aia cu marea visez si eu…de ani si ani. Si as dori sa cant intr-o trupa rock, metal!
bogdan, normal ca se indeplineste
Ma duc la cumparaturi atunci… Un top de hartie cel putin, o duzina de pizuri si…mai vad eu! 🙂
O duminica minunata sa ai Ovi!