Știu care e cel mai greu job din lume

Hai, că aveți trei încercări, pînă dați pe “citiți restul articolului”…

Așa e, ați ghicit: să lucrezi la UPC e cel mai complicat lucru din lume.

Vă dați seama cît de apăsător poate fi să nu îți iasă treaba ca lumea.

 

Dacă ești șofer de TIR știi că ajunge marfa de la Cluj la Roma, dacă faci brînză mai vezi o față luminoasă de cumpărător care zice “da, e foarte bună, nici prea sărată dar nici dulce”, dacă ești frizer se mai uită clientul în oglindă și spune “da, foarte bine m-ați tuns”…și tot așa.

În schimb, dacă lucrezi la UPC ai numai probleme. Bate vîntu-pică cablul, plouă pe o alee-nu mai merge instalația, lucrezi la relații cu publicul-sună toții apucații să reclame tot felul de chestii, no, ce să zic, cred că e foarte greu. Încep să îi cred pe ăștia de la UPC, sincer, și-au ales o meserie foarte grea. Cred că numai piloții, pompierii și scafandrii mai au meserii care să se poată compara cu asta, de UPC-sist.

Ăștia de la UPC cred că atît de bine lucrează că nici la ei acasă nu merge UPC-ul. Oricum, la mine în bloc azi nu merge. No, se mai întîmplă, mai citesc și eu o carte, mai ascult un radio, acuma nici eu nu sînt absurd, doar nu sîntem chiar atît de dependenți de televizor. Și-apoi, să fim serioși, vorba mamei mele, nu prea ai la ce te uita la televizor. Propun să plătim abonamentul și să ne uităm la purici. Oricum, unii dintre noi am prins acest “model” și uite că trăim, sîntem bine-mersi, ce naiba, doar n-o fi foc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +5 (from 5 votes)
1.424 citiri

2 comments to Știu care e cel mai greu job din lume

Leave a Reply