Nu vreau să insist mai mult decît trebuie cu Niculescu ăsta, dar omul face niște lucruri care nu se prea potrivesc cu peisajul fotbalului românesc.
Cu fotbalul ne-am lămurit, dă niște goluri de poveste.
Cu gesturile memorabile, de mare caracter (cum a fost faza cu prezența la nunta unui fan), iar ne-am lămurit, le face natural.
Acum vreau să vă atrag atenția asupra felului în care se știe exprima și a diplomației de care dă dovadă cu orice prilej. Declarațiile sale de după meciul cu Petrolul ar putea fi analizate și premiate de către specialiștii în comunicare:
-Nu uită să vorbească despre fani, știind că pînă la urmă fotbalul se joacă pentru spectatori
„M-au impresionat foarte tare fanii noştri. Ne încurajează oriunde, şi din vârful dealului, e ceva senzaţional. I-am simţit lângă noi şi le-am auzit încurajările. E greu să joci fără spectatori, pentru că fotbalul e pentru ei, iar cu tribunele goale îşi pierde din farmec. Dacă jucam cu fanii în tribune, câştigam clar şi fără nicio emoţie. E altceva când te împing de la spate în fiecare moment, îţi dau încredere”, a spus Claudiu Niculescu.
-Trece cu eleganță peste un răspuns dur la adresa celor care au contestat victoria Universității
„Treaba mea e să joc nu să-mi dau cu părerea despre arbitraj. Probabil că au fost supăraţi, şi eu am văzut că am avut un penalti clar (n.r. – la faza din minutul 57, când şutul lui Niculescu l-a lovit în mână pe un adversar, în careul Petrolului), dar nu vreau să fac un caz din asta”.
-Nu insistă mai mult decît trebuie asupra dimensiunilor, importanței unei simple victorii de campionat
„Mă bucur că am câştigat, savurăm victoria, iar apoi ne gândim la partida cu Astra”, spus Niculescu.
Cu un asemenea mod de a înșirui cuvinte poți construi fraze logice și spargi tiparul consacrat în care fotbaliștii noștri vorbesc banalități la secundă.