M-am uitat aseară la Ceahlăul cu Dinamo și am văzut accidentarea teribilă a fundașului Nohai. Bine, am citit și ziare în care scrie că Nohai și-a accidentat portarul, dar asta e o altă treabă.
Accidentarea aceasta m-a trimis cu gîndul la zecile de accidentări grave din acest sezon, capete sparte, picioare rupte…Multe dintre acestea vin din prostie și din lipsa de respect pentru colegul de competiție. Dacă jucătorii ar fi mai educați în ceea ce privește respectul pentru partenerii de joc, dacă ar conștientiza că ceea ce fac ei acolo, pe teren, e o meserie, indiferent de culorile pe care apără.
Dar cum să se schimbe mentalitatea în fotbalul românesc dacă recent am auzit clar, că doar s-a televizat meciul, un: „Urc-o pe gard!” la un meci de fotbal…feminin. Era o indicație tactică venită din partea antrenorului fetelor de la Olimpia în meciul retur cu Lyon (după ce la Cluj fusese 7-0 pentru franțuzoaice).
Cum să se schimbe mentalitatea dacă sute de antrenori încă mai au în bagajul de cunoștințe expresii de genul: rupe-l, sparge-l, dă-l jos, urcă-l pe gard…
De la cine să învețe băieții ăștia că poți pune suflet în teren și fără să îl bagi pe celălalt în spital? Cum să înțeleagă că poți fi dur și în spiritul jocului, nu cu atacuri murdare?
Mai e mult de lucru la aceste capitole. Cel mai bine o știu și o simt cei care sînt pe paturile de spital în urma unor astfel de atacuri (Pîrvulescu, Băcilă, ultimele exemple). Cel mai puțin au învățat cei care au comis aceste faulturi, pentru că au impresia că lor nu li se poate întîmpla asta niciodată.
PS
Accidentarea fundașului nemțean a fost doar pretextul ca să scriu despre acest subiect, știu că aici a fost o lipsă de comunicare între el și portar.
PS doi
După un gol marcat, Niculae a arătat uneia dintre camere un mesaj scris pe apărătoare. Oamenii care au televizat s-au mișcat atît de bine încît nu am putut afla despre ce e vorba decît la o oră după meci, cînd ne-a spus fotbalistul ce era scris acolo, imaginile neputînd să ne lămurească nicicum. (Era un mesaj pentru fetița sa)
4 comentarii
Cred ca exagerezi. In afara de atacul lui Gardos la Bacila (si ala, dur dar nu cu intentie criminala), restul au cam fost accidente.
Parvulescu s-a lovit de genunchiul adversarului…
Pe de alta parte, ai dreptate atunci cand vorbesti despre calitatea antrenorilor.
Nu stiu daca exagerez. Priveste cu rabdare (adevarul ca iti trebuie multa rabdare, din pacate) un meci intreg din campionatul României si numara cite atacuri dure (prin imprudenta sau voite) se intimpla. Vei ajunge sa numeri peste 20. E mult, totusi (de aici exclude faulturile tactice)
Oricum, e o tema de discutie, nu conteaza cine are dreptate
Raman la parerea ca exagerezi dar sunt de acord ca tema de discutie e corecta.
Problema de baza sunt antrenorii dar nu stiu daca numai cei romani.
Vezi cat de dur a jucat Steaua in perioada Levi. Pana si Banel ajunsese sa joace dur.
[…] vreo luna in urma, Ovidiu Blag atragea atentia intr-un articol cu privire la prostia si lipsa de respect a fotbalistilor pentru colegul de competitie. La vremea respectiva l-am contrazis considerand ca, totusi, fotbalul este un sport de contact iar […]