O, ce veste eronată!

Am avut o discuție scurtă cu un oficial care mi-a argumentat cu foarte mare siguranță motivul pentru care s-a scos apa din lacul din Parcul Mare. Da, știm, nu pentru ca să nu mai patineze gratis clujenii dacă o fi să înghețe apa, nu-nu-nu, Doamne ferește. Motivul cică e legat de repararea pontoanelor. I-am zis o glumă, aia cu apa din Marea Neagră, care nu se scoate cînd se repară pontoanele acolo. Și măi, să fie, la cîteva zile distanță am găsit un articol oficial, pe stiri.rol.ro, pe 19 decembrie 2011, care zice așa, cităm:

“Un nou punct de atractie pe litoralul romanesc. De la vara, turistii care vin la Mamaia vor pleca in croaziere pe mare. Lucrarile la pasarela si debarcaderul unde vor acosta iahturile au inceput deja si vor fi gata cel mai probabil, in luna mai.
Punctul de atractie al statiunii Mamaia se muta, astfel, intre hotelurile Flora si Victoria, acolo unde vor acosta ambarcatiunile de agrement.
“Din cauza ca nu ne permitem sa amenajam un port turistic asa cum ar trebui, am recurs la aceasta solutie: o pasarela pentru pietoni si un debarcader unde vor putea ancora nave turistice de mic tonaj, gen iahturi si salupe”, a spus primarul Constantei, Radu Mazare.
Navele acostate la debarcader vor avea un punct de plecare in croaziere pe Marea Neagra sau in Delta Dunarii. Pasarela va avea o lungime de aproximativ 420 m in larg si o latime de 4 m si e ridicata pe piloni cu o suprastructura metalica”.

PS

Deci, alo, domnu oficial, ăștia fac o pasarelă de un jumătate de kilometru și nu scot apa din Marea Neagră, deci nu e banc, scrie gazeta!

Trebuie găsit un text mai bun decît ăsta, ceva cu alinierea planetelor, nu știu, dar ceva mai credibil, că ăsta nu prea ține, măcăne cum ar fi zis Dan Anca!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.546 citiri

1 comment to O, ce veste eronată!

  • Iana

    Domnule Blag,
    Acuma da frigul, ar putea eventual ingheta o eventuala apa din lac, faceti presiuni sa aiba copiii nostri unde patina, asa cum am patinat si noi la vremea noastra. Si ce prefera domnii de la primarie? Sa patineze lumea pe lacurile din Gheorgheni, care sunt la modul real periculoase, spre deosebire de cel din Parcul Central care era inofensiv avand o adancime mica. Eu nu am auzit ca acolo sa se fi inecat cineva si sunt femeie batrana.

Leave a Reply