” Poate se îndoiește cei de la Steaua că Dănănae va putea fi apt de joc”…
Nu săriți, nu e greșeală, așa a declarat „profesorul” Mircea Rădulescu, referindu-se la problemele medicale ale lui Dănănae, un alt aspirant la culorile Stelei.
Mi se pare emblematic pentru gîndirea domniei sale. În emisiunea la care m-am uitat 30 de secunde, Versus se cheamă (pe gsp.tv), am mai prins o idee din puțul gîndirii domnului Rădulescu: „medicina este printre cele mai exacte științe”…No, asta nu am știut-o, poate nici voi. După aceste cîteva secunde, am schimbat canalul, chiar dacă sînt un fan înrăit al domnului „profesor” Rădulescu.
PS Nu cred că nu știți cine este domnul Mircea Rădulescu. Dacă totuși sînteți nelămuriți, uite, am luat de pe wikipedia niște date (am ales partea științifică a activității sale), ele vă vor clarifica, e un specialist:
A obținut titlul științific de Doctor în Educație Fizică și Sport. Este coordonator al publicațiilor „Ghidul Antrenorului de Copii și Juniori” și „Antrenorul”. Este antrenor emerit, posesor al licenței PRO UEFA; șef de lucrări la Universitatea ecologică București. A participat la numeroase întruniri FIFA, UEFA și UEFT: Coverciano (Italia), Zagreb, Barcelona, Paris, Kusadasi (Turcia), Bruxelles, Estoril, Amsterdam, Basel, Dublin, Hanovra etc.
În prezent, este președinte al Comisiei Tehnice a FRF și director al Școlii Federale de Antrenori de fotbal (din 2001).