Cred că de asta sîntem unici pe planetă

Spuneți și voi, de cîte ori nu ați auzit genul acesta de dialog? Fie că s-a întîmplat ca el să fie “înregistrat” pe stradă, pe o băncuță la gară, într-un spațiu de alimentație publică (adică bufet) sau oriunde altundeva…E genul de dialog care caracterizează cel mai bine, cel puțin prin părțile noastre, prin Ardeal, bătutul apei în piuă, trăncăneala fără rost, pierderea de vreme, statul pe loc. Ia fiți atenți cum se pot transforma toate astea în artă (închipuiți-vă doi bărbați de 35 de ani-ca să luăm un eșantion reprezentativ de vîrstă, oameni care s-ar putea ocupa, în mod evident, cu altceva):

-No, mă fii atent, m-o sunat ăla, știi tu…

-Și ce-o zîs?

-Mă, m-o luat pă minie cu din alea, că îi pare rău, că nu știu ce, s-o făcut că plouă, știi?

-Îhi, ie mă, ș-apoi zî, că îs tare curios…

-Mă, tu știi cum îs io, mă, că ce-i în gură și-n căpușă, io îs corect, mă, adică nu mere la minie cu o fi ș-o păți, adică știi cum îs io, mai direct, nu mă cac pă minie că nu știu ce și nu știu cum. Ș-apoi să vezi, știi ce i-am zîs?

-Zî.

-Zîc, mă: tu știi că io am fost tătdiauna corect cu tinie, așe-i? N-apăi ș-atunci mă, am și io pretenția că să șii și tu așe, adhică la minie da îi da și nu îi nu, șthii? Deci mă, dacă să poatie să poatie, dacă nu-nu, da triia să zîci, nu să țîi în thinie și să zaci în thinie că ăștia îs cei mai periculoși oameni care tac-tac, și într-o zî numa-i vezi că explodează. No, io nu mărg pă principiu ăsta, mai binie zîci ce îi dhie zîs și noaptie la Roma, salut, șthim o treabă, nu?

-D-apoi binie i-ai zîs. Și el ce-o zîs, că-s tare curios?

-Ce să zîcă, s-o cîcat pă el cînd o văzut cum îl ieu, s-o făcut verdie la față, zîci că era ca Arielu ăla verdie, șthii tu…Că n-o vrut, că nu s-o gîndhit, și zîc mă: adhică cum nu ai vrut, nu ti-ai gîndhit, vezi că la minie nu țînie cu vrăjeli dhin ăstea că io îs atfel, mă, pă minie poți să tai lemnie io cînd zîc ceva apoi așe rămînie, io îs dhie cuvînt, înțăleji?

-No binie, ș-amu cum îi treaba?

-O zîs că no, îi pare rău, că mere acasă să vorbească și cu nievastă-sa, nu șthiu ce, ș-apoi o rămas că să îi dau un bip pă luni și no, vediem cum fașem. Da măcar i-am zîs ce am avut dhie zîs, nu?

-Corect, binie ai făcut.

E doar o mostră de dialog inutil, sînt milioane de acest gen pe zi. Stilul acesta de a pierde vremea ne este caracteristic, vorbe fără rost, cu balast mult, un stil care ne dă imaginea inutilității vieții. Putem pierde vremea fără nici o problemă, sîntem artiști în asta. În jurul nostru se pot prăbuși munți, salarii, familii, noi avem resorturile interioare de a trece peste toate, întorcîndu-ne mereu și mereu la flecăreala noastră dragă, cea de toate zilele. Sigur, eu am făcut comic acest dialog, dar el poate avea accente foarte triste, de cele mai multe ori. E dimensiunea în care trăim, din păcate.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
2.972 citiri

Leave a Reply