Djokovic – Nadal în cifre. Altă finală, acelaşi rezultat

După cum probabil ştiţi, finala de la Australian Open a fost câştigată de acelaşi număr 1 mondial, sârbul Novak Djokovic. Este al 3-lea trofeu de Mare Şlem consecutiv pentru el, iar pentru învinsul său este a 3-a finală de Mare Şlem consecutivă pierdută în faţa aceluiaşi adversar. Nadal a stabilit astfel un record, în timp ce Nole a intrat într-un grup select de doar 5 jucători care au reuşit această performanţă. Să vedem acum care au fost “cifrele” finalei de ieri de la Melbourne:

353 de minute a durat finala, adică 5 ore şi 53 de minute – cel mai lung meci din istoria Australian Open şi cea mai lungă finală din era open (1968-prezent)

294 de minute, adică 4 ore şi 54 de minute – precedentul record pentru cea mai lungă finală (Mats Wilander – Ivan Lendl, US Open 1988)

665 de minute, adică 11 ore şi 5 minute – recordul pentru cel mai lung meci din istorie (John Isner – Nicolas Mahut, Wimbledon 2010, încheiat 70-68 în decisiv)

643 de minute, adică 10 ore şi 43 de minute – timpul petrecut de Djokovic pe teren în ultimele două meciuri de la Melbourne

1:37 AM – ora locală în Melbourne la care s-a încheiat finala

5 jucători au reuşit să câştige 3 turnee de Mare Şlem consecutive: Rod Laver, Pete Sampras, Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic

7 victorii consecutive are Djokovic în faţa lui Nadal, toate în finale. Scorul întâlnirilor directe dintre cei doi îi este favorabil spaniolului: 16 – 14

4 jucători mai deţin cel puţin 3 trofee la Australian Open: Andre Agassi (4), Roger Federer (4), Mats Wilander (3) şi Novak Djokovic (2008, 2011, 2012)

133 victorii – 2 înfrângeri – bilanţul lui Nadal în meciuri de la turnee de Mare Şlem în care a câştigat primul set. Cealaltă înfrângere e la David Ferrer (US Open 2007)

88 de minute a durat al 4-lea set, câştigat de Nadal la tie-break

82 de minute a durat finala fetelor, Azarenka – Sharapova 6/3, 6/0

10 aşi a servit Nadal, doar 9 Djokovic

71 greşeli neforţate Nadal, 69 Djokovic

57 lovituri direct câştigătoare Djokovic, 44 Nadal

202 km/h cel mai rapid serviciu Djokovic, 204 km/h de partea lui Nadal

193 de puncte a câştigat Djokovic, doar 176 Nadal

13,630 puncte ATP are Djokovic, 10,435 Nadal – din acest punct de vedere, doar spaniolul a progresat, el ieşind încă din sferturi în 2011

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.874 citiri

1 comment to Djokovic – Nadal în cifre. Altă finală, acelaşi rezultat

  • Pall Bogdan

    O finala cu adevarat unica… Doi maciucari disperati care au fugit ca nebunii pe teren 6 ore pana le-au dat spumele la gura. Nu degeaba exista eleganta si stil in tenis si stim foarte bine cine e Maestrul…si tenis pur si simplu unde topaie ca apucatii al de Nole si Rafa si inca alti cativa pretendenti… Pacat… E trist cand ma gandesc ca ca delectarea mea tenisistica la TV va apune odata cu meciul de retragere al Fenomenului Roger Federer. Cu siguranta, voi face tot ce imi sta in putinta sa fiu prezent la acel meci…indiferent daca acesta se va discuta pe Luna sau pe Pamant! Asa ceva, nu vom mai avea printre noi!

Leave a Reply