Avancronică clujeană: weekend PLIN în Sala Sporturilor “Horia Demian”

Avem un sfârşit de săptămână cu foarte multe evenimente care vor avea loc în Sala Sporturilor “Horia Demian”. Dar să nu ne lungim şi să trecem la treabă…

Vineri – 16 Martie
Ora 15:00  “U” Cluj – CSM Sibiu (Volei feminin, play-out, meci1)
Începe play-out-ul la volei feminin, iar în primul tur, “U” Cluj întâlneşte pe CSM Sibiu. Echipa clujeană a terminat sezonul regulat pe locul 9 în Divizia A1, în timp ce sibiencele au ocupat ultima poziţie. Echipa care va merge mai departe se va decide după sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”.
“U” Cluj a câştigat ambele întâlniri pe care le-a disputat în compania celor de la CSM Sibiu, scor 2-3 în deplasare şi 3-1 acasă.

Ora 17.00 “U” Cluj – CSU Galaţi (Volei masculin, play-out, meci1)
Primul tur al play-out-ului Diviziei A1 la volei masculin le aduce faţă în faţă pe ocupantele locurilor 10 (“U” Cluj) şi 11 (CSU Galaţi), la finalul sezonului regulat, iar cele două echipe vor juca în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”.
Cel puţin la nivel de statistică, între cele două echipe este o diferenţă destul de mare. Clujenii au terminat sezonul regulat cu 21 de puncte, în timp ce galaţenii au strâns doar 6 puncte în cele 22 de partide disputate.
În timpul campionatului cele două echipe şi-au împărţit victoriile, CSU Galaţi a câştigat pe teren propriu, duelul cu “U” Cluj, scor 3-2, iar clujenii s-au impus în Sala Sporturilor “Horia Demian” cu scorul de 3-0.

Sâmbătă – 17 martie
Ora 11:00  “U” Cluj – Politehnica Timişoara (Rugby – amical)
Toate procnozele meteo anunţă o vreme foarte bună pentru acest weekend. Sperăm că aşa va fi  şi sâmbătă, atunci când echipa de rugby a Universităţii va susţine un meci amical în compania celor de la Poli Timişoara. Partida va avea loc pe terenul din Parcul “Iuliu Hatieganu”.
Ora 12.00 “U” Cluj – CS Politehnica Iaşi (Baschet feminin, etapa 27)
Cele două echipe sunt pe locurile 13 şi 15 în clasamentul Diviziei A, cu un avantaj de 2 puncte pentru clujence.
După ce în tur au pierdut la Iaşi, scor 53-56, clujencele speră la o victorie, pe teren propriu, care le-ar da puţină linişte înaintea play-out-ului. Ambele echipe au pierdut în etapa precedentă, “U” Cluj pe terenul celor de la Nova Vita Tg. Mureş, scor 44-71, iar Poli Iaşi a pierdut acasă, scor 43-79, în faţa celor de la CSM Satu Mare.

Ora 15.00 “U” Cluj – CSM Sibiu (Volei feminin, play-out, meci2)

Ora 17.00 “U” Cluj – CSU Galaţi (Volei masculin, play-out, meci2)

Ora 19.30 “U” Mobitelco – BC Miercurea Ciuc (Baschet masculin, etapa 27)
După înfrângerea suferită, mericuri, în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş, scor 77-83, elevii antrenaţi de Marcel Ţenter se vor duela cu cei de la BC Miercurea Ciuc. “Ciucanii” ocupă locul 14 în Divizia A şi vin după un meci destul de bun realizat în faţa celor de la CSM Bucureşti, dar pierdut, din păcate pentru ei, scor 98-99.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în data de 16 februarie, la Miercurea Ciuc, într-un meci ce a contat pentru etapa a 12-a, iar clujenii s-au impus cu scorul de 88-86.

Duminică – 18 martie
Ora 10.00 – 17.00 Se va desfăşura a IX-a ediţie a Cupei Transilvania la Judo.

Ora 18.00 “U” Transilvania – Pandurii Tg. Jiu (Handbal masculin, etapa 20)
Ambele echipe au câştigat în etapa precedentă. “U” Transilvania s-a impus în faţa celor de la CSM Ploieşti, scor 27-25, în timp ce Pandurii a câştigat, cu scorul de 30-28, meciul disputat în compania echipei CSM Bucureşti.
În tur, partida dintre Pandurii Tg. Jiu – “U” Transilvania s-a încheiat cu victoria gorjenilor, scor 31-25.
În clasamentul Ligii Naţionale, “U” Transilvania ocupă locul 10 iar Pandurii Tg. Jiu, locul 6.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
2.098 citiri

Leave a Reply