Ce mi-e Parcul Mare, ce mi-e Jardin du Luxembourg…

Mă uitam la un documentar de-al lui Ioan Grigorescu, unul din seria Spectacolul Lumii. În Jardin du Luxembourg, un părculeț de peste 200.000 de metri pătrați, în Paris, imaginile maestrului arătau cam așa: în afară de plimbăreți, niște oameni erau surprinși ațipiți pe bănci, alintați de razele soarelui. Doi îndrăgostiți, unul în brațele altuia, cu ochii închiși, visînd la o dragoste eternă. Doi bătrînei, soț și soție, împreună de-o viață probabil, adormiți buștean, doar din cînd în cînd mai tresăreau, poate atunci cînd vreo pasăre a cerului mai scotea cîte un țipăt. Atmosfera aceasta surpinsă de camerele de luat vederi a avut darul de a mă adormi și pe mine.

Cînd m-am trezit mi-am amintit starea aceea de bine.

Și fără să vreau m-am gîndit la Parcul Mare din Cluj. Oare acolo te poți odihni așa precum în Jardin du Luxembourg? Probabil că da, dar numai dacă ai dopuri în urechi. Pentru că dacă nu se taie copaci, dacă nu sapă cei care refac linia de tramvai, dacă nu bat cu pikamerele unii pe alei, dacă nu refac cu utilaje gălăgioase pontoanele lacului secat, dacă nu zbîrănăie ciocanele în dreptul Cazionului, atunci e liniște. Și e așa, liniște din asta cam de un an. Și cred că tot așa, liniște din asta, o să mai fie încă un an. Hai, că doi ani trec repede.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
947 citiri

Leave a Reply