Cheile Turzii – Memorialul Andrei Moldovan – 2012

Când am pornit la drum către Cheile Turzii exaltam de bucurie. La 0.30 am închis computerul , am pus jos creionul și m-am pregătit de plecare. Încă de acum două săptămâni am răspuns „prezent” la invitația de a participa la Memorialul „Andrei Moldovan”, ediția XX, organizat de către colegii de la CAR Cluj și susținut și de Clubul „Pajura” din Turda și de 3 secții CAR din țară. Pe șosea, umbra nopții se împletea cu gândurile noastre de fugari. Îmi place să călătoresc în zone care emană energie, îmi place să-mi urmez chemarea spre libertate, să visez la culmi înzăpezite de munte, la cetini, stânci care ne așteaptă, platouri înverzite, poieni cu bujor de munte sau costișe invadate de liliac sălbatic…

Pe Valea Oltului, lumini astrale licăreau magic în apa domoală a celui mai cântat râu din România. Pe la 3.30 ne îndreptam deja către Sebeș și admiram locuințele săsești inundate de lumina lunii… La cântatul cocoșilor am ajuns în Mihai Viteazu, unde am făcut un popas de trei ore pentru somn, înainte de a-i întâlni pe colegii de la Cluj. Este locul unde eu vin întotdeauna cu plăcere pentru a regăsi amintiri dragi inimii mele: potecuța și podurile de peste Hășdate, Șipotul Cheilor, Turnul Ascuțit, Grota lui Hili și Peretele Porumbeilor. Știu că, atâta timp cât o să fim noi acolo, veșnicia o să stea pe loc. Aici sunt oameni prietenoși care-ți deschid ușa cu drag și au mereu o vorbă bună de spus – așa-i în căsuța și în grădina cu stupină a lui Gyuri Găbudean, așa e acasă la Toth  Andrei sau la cabană la Doru Iuga și la colegii de la Salvamont.

Cheile Turzii au o lungime de doar 1270 de metri (sau 1350)  – (aici), dar impresionează prin spectaculozitatea pereților verticali – cei mai înalți pereți de cățărat din toți Munții Apuseni. Cu profilul lor unic, cu cele 64 de peșteri și cu ciudățenia formelor create în urma unor fenomene carstice uimitoare, Cheile Turzii atrag prin frumusețea dolinelor și a lapiezurilor, prin fermitatea platoșelor de stâncă înfipte în pereții verticali situați în porțiunea mediană, prin pitorescul peșterilor – unele, ascunse sus, în pereții de piatră, sunt de o frumusețe aproape interzisă – prin accesibilitatea platourilor situate dincolo de ambii versanți stâncoși, străpunși în două de apa Hășdatelor. Întreaga zonă este declarată monument al naturii și, pentru cei ce doresc să afle mai multe lucruri despre locul acesta mirific, le putem recomanda să consulte volumul „Turism şi alpinism în Cheile Turzii” (1986), semnat de Mihai Vasile și Mircea Barbelian.

Primii pași pe munte în zona Cheilor Turzii i-au făcut membrii Societății Carpatine din Transilvania, înființată în data de 11 ianuarie 1891 la Cluj. Au fost simple incursiuni montane – în scopul de a cerceta zona, de a tatona porțiunile mai dificile și a escalada anumite tronsoane (nepitonate, la vremea respectivă). La început, peșterile atrăgeau mult mai mult decât cutezanța verticalelor. Alpinismul propriu-zis a derivat din preocupările constante de a cerceta peșterile, situate la înălțime în Cheile Turzii. Atunci a apărut și necesitatea de a studia cărți mai vechi despre tehnica de cățărare. Cei mai pasionați cercetători ai peșterilor – Rotaridesz Ștefan și  Bagaameri Adalbert – au fost primii care au început să privească pereții abrupți și liniile verticale care conduc înspre grotele situate la înălțime din Cheile Turzii ca pe niște posibile trasee de cățărare. Așa au apărut primele elemente de „recuzită” alpină – funiile de cânepă și pitoanele improvizate – confecționate din buloane de cale ferată. „În anul 1949 echipa alcătuita din Andrei Moldovan si Kovács Francisc au intrat în Grota Sanșil, folosind o creasta laterala. Câteva pitoane bătute atunci se mai vad si astăzi. Traseul a fost repitonat mai târziu. În anul 1951 Lorincz Nicolae, Puiu Moldovan si Andrei Moldovan au pitonat Grota lui Hili, traseu parcurs cu plăcere si azi. Aceste ture marchează de fapt începuturile cățărării în Cheile Turzii” (aici).

Andrei Moldovan a pitonat primele trasee de alpinism din Cheile Turzii și a înființat Secția Cluj a Clubului Alpin Român. Cunoscut printre prieteni ca „Bandi Bacsi” a fost pasionat de munte, speologie, schi, vânătoare și fotografie. Mai multe date puteți obține accesând aici. În anul 1992 se stinge din viață și, de atunci, prietenii pasionați întru ale muntelui îi aduc anual omagiu în luna mai, ducând o coroniță cu flori și aprinzând câte o lumânare la intrarea în Grota Sanșil – în amintirea primul traseu creat de acest om de excepție. Memorialul marchează și debutul sezonului de escaladă pentru alpiniștii Secției CAR Cluj. Despre istoricul alpinismului în Cheile Turzii puteți afla informații utile și pertinente aici:

Ediția jubiliară din 2012 a început cu o comemorare, vineri, 27 aprilie, la ora 18.30, la Cimitirul Central din Cluj Napoca, unde au fost prezenți membri ai familiei, prieteni apropiați și reprezentanți ai Secției CAR Cluj. Doamna Moldovan a asigurat toate cele necesare pentru pomenirea celui ce a fost autorul primelor trasee de cățărat din Cheile Turzii.

Sâmbătă dimineața, trei echipe de alpiniști au dus, ca în fiecare an, coronița de flori la intrarea în grota din legendarul traseu Grota Sanșil, păstrând un moment de reculegere. Anul acesta s-a înregistrat cea mai numeroasă participare la comemorarea evenimentului în traseul pitonat de Andrei Moldovan. Am coborât și am făcut varianta cu tunel, revenind seara la Cabana din Cheile Turzii pentru mici prezentări de fotografii document cu Andrei Moldovan și munții dragi inimii lui și mici proiecții din turele celor care au participat la Memorial.

Participanții de la această ediție au fost:
–    Secția CAR București, reprezentată de Mircea Săndulescu, veteran CAR
–    Secția CAR Pitești, reprezentată de Camelia și Constantin Manea
–    Secția CAR Galați, reprezentată de Marian Caval
–    Clubul „Pajura” – Turda, reprezentat de Doru și Mihaela Iuga, cărora le mulțumim pentru implicare și pentru amabilitate
–    Membri ai Formației Salvamont din Cheile Turzii
–    Secția CAR Cluj, reprezentată de Adrian Negrean, în calitate de președinte și de membrii acesteia: Nelu Cornea, Florina Tripon, Feri Cseke, Anda Lostun, Alin Tămaș.
–    Le mulțumim pentru participare prietenilor din Cheile Turzii: Toth Andrei, Gyuri Găbudean, Ladislau Szocs și  tuturor celor prezenți care și-au amintit de cel care a fost Andrei Moldovan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +12 (from 12 votes)
6.242 citiri

12 comments to Cheile Turzii – Memorialul Andrei Moldovan – 2012

  • ovidiu blag

    material care ar trebui pus in rama. sint probabil multi clujeni care habar nu au cit sint de frumoase cheile turzii si ce povesti ascund. camelia, mi-a placut mult.
    ps
    si mi-a zis amicul trofin ca ati vorbit la bucuresti, ca ai fost la el in emisiune, felicitari.

  • Este aproape sigur că foarte mulţi din cei care au trecut prin Cheile Turzii în mini-vacanţă, vezi: http://aefcfoto.blogspot.com/2012/05/unu-mai-curat-nu-avem.html, nu ştiu aceste lucruri. Nu am avut plăcerea să te întâlnesc în Chei, plăcerea mi-o oferă Ovidiu, aici. Mulţumesc, ambilor!

    • Acum va stiu ca sunteti in Chei, din nou, si tare-mi pare rau ca nu ne putem vedea… Dar cred ca timpul are indurare si o sa ne intalnim din nou pe cararile de pe malurile Hasdatelor, depanand amintiri.
      Multumesc tuturor celor apropiati pentru interventiile lor , pentru vorbele frumoase – stiu ca numai prietenia dvs. ne face sa revenim de fiecare data cu placere pentru a mai trai un pic din magia Cheilor Turzii… Cum sa uiti peretii unde dau rotocoale vulturii cu aripile lor intinse,liliacul salbatic din platou sau alpinistii pe care-i vezi in pereti aproape zilnic?

  • Ovidiu draga, imi statea in minte de multa vreme sa scriu despre Cheile Turzii… Rareori am intalnit zone incarcate de magie si spiritualitate ca aici (peisaj, legende, fauna si flora)… si oameni printre care sa te simti atat de bine! Sunt multi carora trebuie sa le multumesc pentru ca imi ofera privilegiul de a fi in preajma lor si chiar in casele lor – Doru Iuga, Gyuri, Andraszi, ca si bucuria rara de a merge pe carari de munte sau de a escalada anumite trasee – Janos Torok, colegii de la CAR Cluj. Trebuie sa multumesc mai cu seama celor de la care am putut invata mereu cite ceva – Mihai Vasile, Dinu Mititeanu…(ca om al scolii, consider ca invatatura este cea mai nobila indeletnicire, indiferent de varsta).

  • Ca raspuns la PS – da, am avut o intalnire foarte placuta cu Constatin Trofin pe care l-am putut admira pentru profesionalismul cu care isi face meseria. Acum pot sa marturisesc, am avut emotii ceva mai-mai decat intr-un traseu de catarat cum ar fi, de ex. “Madona Neagra” sau “Quo Vadis”, imi tremurau genunchii, dar dl. Trofin – nu stiu prin ce mestesug – a reusit sa-mi alunge orice urma de trac… Il admir sincer pentru spontaneitate, pentru sinceritate si pentru dibacia cu care stie sa potriveasca “momentele subiectului”… nu e deloc lucru usor!

  • unu

    exceptional! bravo!
    pS: poate maajutati voi…eu caut un alpinist…a aparut un material cu el in fostul Mesagerul sau stirea…Omul paianjen parca ii era titlul….mergeau la antrenamente pe varianta zorilor manastur…..era acolo o stanca…..fain baiat….asta se intampla acum 12-13 ani….

    • Vom incerca sa lansam o cautare printre prieteni, cunostinte… Ar fi bine daca ati avea mai multe date de identificare – macar un nume… Sau puteti cauta in arhiva publicatiilor din perioada respectiva.

  • Zilele trecute vorbeam cu domnul Walter Kargel despre Cheile Turzii. La aproape 89 de ani (pe care-i va împlini pe 27 iunie), Walter își amintea perfect că, în 1961, se cățărase în Cheile Turzii cu un clujean. L-am întrebat cum se numea acel alpinist. „Nu-mi amintesc” mi-a spus domnia sa, dar stai puțin… L-am văzut ridicându-se și îndreptându-se spre biblioteca personală. Fără să ezite a scos de acolo un carnețel. Era cel pe care-și scrisese amintirile din 1961! „Andrei Moldovan”, imi spune el, victorios! Fotografiile vechi din această postare sunt, mai mult ca sigur, făcute în acele zile, atât pe aceea din Grota lui Hili cât și pe aceea din Peretele Sudic al Colțului Rotunjit le-am găsit, cu Kargel protagonist, printre multele poze ale lui Walter.
    În noua sa carte, care va vedea lumina tiparului foarte curând, un capitol aminteste despre săptămâna petrecută, în 1961, de Walter Kargel împreună cu Andrei Moldovan în Cheile Turzii.

    • Maria-Camelia Manea

      Senzational! In 1961, eu aveam MINUS 10 ani…

      Walter Kargel mi se pare o enciplopedie a alpinismului… un model de devotament si de perseverenta, dincolo de tumultul marilor orase zgomotoase… Am intalnit alpinisti care mi-au spus ca au invatat muntele din cartile lui Kargel… sau ca s-au trezit urcand prin pereti, legati in coarda, cu un tanar vanjos, vesnic afabil, care nu-si dezvaluise identitatea, dar parea sa aiba muntele in sange. Abia la sfarsit de traseu – asa cum e obiceiul la alpinistii mai vechi – au dat mina (gestul suprem prin care “capul de coarda” multumeste secundului ca tocmai a incheiat cu bine un traseu in care si-a incredintat viata in mainile lui…). Ce sa vezi? Colegul de coarda se recomandase: Walter Kargel. De necrezut! Sa ai cartea lui in mana si, apoi, fara cea mai mica banuiala, sa te trezesti ca il ai partener de coarda… Asta se intampla numai in filme!

  • Colţii, rotunjiţi au ba, au atras dintotdeauna pe iubitorii muntelui. Apropierea acestui “Colţ de Rai” – numit banal “Cheile Turzii” – de oraşe (Turda, Cluj Napoca) şi de căile de comunicaţie principale, au uşurat accesul şi au îmboldit pe orăşenii cu inimă să vină, să revină, mereu. De fiecare dată, Cheile îmi arată o altă faţă, îmi dezvăluie un alt aspect inedit, … ajutându-mă să uit că, la numai câţiva kilometri mai încolo, am lăsat minunăţiile şi mizeriile vieţii citadine. De când vă cunosc mai de-aproape, pe voi, cei ce vă căţăraţi, am învăţat să văd, mai mult şi mai altfel, stâncile. Musai să vă mulţumesc!

  • În acest comentariu târziu aș vrea să te întreb, Camelia, ce crezi tu că zice Andrei Moldovan, de acolo de sus, despre „marea realizare” a salvamontiștilor clujeni, „formidabila” via ferata din Hiliod? Dar cei care au în grijă rezervațiile și monumentele naturii ce zic despre distrugerea florei unice din Cheile Turzii?

    • Deseori, este mult egoism şi multă necugetare în ceea ce doresc oamenii să facă… Natura a fost acolo înaintea noastră… N-avem dreptul să pitonăm oriunde, oricum, fără nici cel mai mic discernământ…

      Pe de altă parte, se observă o nevoie firească a oamenilor de… înnoire. Traseele de via ferrata atrag pentru că sunt foarte accesibile şi oferă accesul în pereţi (în deplină siguranţă!) multor categorii de iubitori ai verticalelor – şi tineri, şi vârstnici, şi antrenaţi şi mai puţin antrenaţi…

      Problemele pe care le ridicaţi dvs. sunt de etică (de ce să inaugurezi un traseu de via ferrata care intersectează un traseu clasic de alpinism?) şi de protecţie a mediului (cine ne permite nouă să agresăm natura în forme diverse – bătut piroane în pereţi, distrus flora spontană protejată, montat cabluri etc. etc.???)

      O controversă care trebuie rezolvată la modul foarte serios în Cheile Turzii ar fi ca numeroasele asociaţii care funcţionează aici să se înţeleagă, să se respecte şi să ajungă la un consens…

      Eu vin cu drag în acest colţ de lume pentru că am găsit calea de a mă bucura de cele mai frumoase lucruri care sunt aici. Unele, din păcate, nu pot fi observate chiar cu ochiul liber – de aceea, căutăm să fim cât mai mult în preajma celor care iubesc şi îngrijesc această rezervaţie, pentru a putea învăţa de la ei. Le mulţumim că există şi sperăm că toate problemele care apar îşi vor găsi soluţia firească, pe văi amiabile, fără multă tevatură!

Leave a Reply