Ciorcilă a fost formidabil azi. A revenit de la 0-5 și a cîștigat încă un punct ATP

Patrick Ciorcilă a reușit un nou punct ATP, trecînd astăzi într-o manieră spectacuolasă de spaniolul Gerard Gallego-Bertran (mult mai bine clasat decît clujeanul în lume), și calificîndu-se în turul secund al turneului de 15.000 de dolari de la Sibiu.

Ciorcilă a cîștigat în două seturi, 7-6 (1), 7-5 și și-a mai adăugat un punct ATP celui pe care l-a cucerit acum mai bine de o lună într-un alt futures, de data aceea desfășurat pe teren propriu, la Cluj. Tenismanul clujean a fost autorul unei reveniri spectaculoase în primul set, în care a fost condus cu 0-5, pentru ca finalmente să se impună în tie-break. Spaniolul era clasat pe locul 808 în lume înaintea acestui turneu.

La cei 16 ani ai săi (pe care îi va împlini în septembrie), aceste două puncte ATP înseamnă destul de mult. Ele îl trimit de pe locul 1.600 undeva înspre locurile 1.300.

Merite incontestabile în acest parcurs are antrenorul Bogdan Nițescu, cel care se ocupă de multă vreme de pregătirea lui Patrick, un tehnician care a ales, împreună cu jucătorul, să sară etape și să atace turnee din ce în ce mai puternice.

În turul secund Ciorcilă va juca împotriva americanului Denis Zivkovic, 25 de ani, favoritul 5 al turneului și locul 348 ATP, un jucător foarte rutinat care a cîștigat anul acesta un turneul Challenger și are și două titluri futures în palmares.

Iată și restul rezultatelor din primul tur:

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
3.406 citiri

3 comments to Ciorcilă a fost formidabil azi. A revenit de la 0-5 și a cîștigat încă un punct ATP

Leave a Reply