Compania Roxer a împlinit 18 ani, dar e matură încă de la început

Pe 30 mai 1994 ieșea celebrul CUI al Roxerului (certificatul de înregistrare fiscală). O companie care a început prin a fi partener Xerox și care în toți acești 18 ani a înțeles să rămînă fidelă acestui celebru brand. “Filosofia noastră de business e simplă. Am crezut într-o idee și am decis să facem business la superlativ alături de Xerox. Se poate spune că am crezut cu tărie într-o idee, că nu am abandonat-o și, în plus, am reușit să ajungem sus. Poate că nu întîmplător am fost desemnați de către Xerox, în ultimii doi ani Partner of the year“, a declarat Doru Abrudan, director general Roxer.

Despre felul în care au sărbătorit acest eveniment, Doru Abrudan spune: “Noi sîntem consecvenți în ceea ce privește principiile. Ne place să muncim împreună și să sărbătorim împreună. De aceea am ales să nu facem un eveniment public din acest lucru, ci mai degrabă să petrecem cîteva ore împreună, cu toții, să ne aducem aminte de începuturi și să ne facem planuri de viitor”.

Roxer Grup este în acest moment Premium Partner pentru București, Cluj, Brașov, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Maramureș.

Roxer a sprijinit cu consecvență și activitatea sportivă, alături de care a stat în permanență de mai bine de 10 ani încoace.

Roxer se implică din ce în ce mai puternic în viața socială, un segment preponderent al preocupărilor constituindu-l tinerii, elevi și studenți deopotrivă (Colorama, parte a Roxer Grup are o activitate febrilă în acest domeniu).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
1.831 citiri

Leave a Reply