Păi nu e mai bine așa, cu Sisi?

Dacă tot mai face “conducerea” cîte o concesie, nu e mai bine așa, cu Sisi?  Măcar mai simte și tribuna ceva, că altfel…Căpitanul de suflet al Universității a plîns cînd a marcat. Un semn că această echipă simte ceva. Sau mai bine zis, mai simte ceva în afară de frustrare.

Sisi e omul în jurul căruia se mai pot coagula cele cîteva miligrame de sînge care i-au mai rămas acestei echipe ajunsă la mîna destinului.

Iar căpitanul a simțit cel mai bine că e șansa lui și a apucat-o cu amîndouă mîinile. Și cu capul.

A fost o demonstrație că Universitatea poate să nu stea capră, că are demnitate și spirit.

Meciul cu Bistrița nici nu contează. Victoria și cele trei puncte, plus declarațiile care o să vină, probabil, acelea că U e în fața lui CFR (nu știu de ce, dar simt că astea o să fie declarațiile oficiale) nici nu sînt importante.

Important a fost momentul care ne-a trimis cu gîndul la vremurile cînd U Cluj trăia cu capul sus.

Am trăit în tribune, privind meciul, un sentiment ciudat. Acela că U Cluj nu aparține nimănui altcuiva decît spectatorilor care se ambiționează să mai creadă orbește într-o idee. Aceea că echipa aceasta e a lor.

Poate că e puțin.

Poate că rațiunea ne spune că U Cluj nu arată grozav în acest moment. Dar nu știu de ce, am avut impresia că pe cei din tribune nu îi interesează amănuntele.

Îi interesează doar U Cluj. Și atît.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
2.517 citiri

Leave a Reply