Programul zilei de vineri, 21 iunie, la Banca Transilvania Trophy 2013

Vineri, 21 iunie, e ziua primei finale a turneului Futures de 15.000 de dolari, Banca Transilvania Trophy 2013, competiție care se desfășoară la Winners Tennis Club din Parcul Rozelor. Așadar, începând cu ora 16:00, iubitorii tenisului din Cluj-Napoca pot asista la ultimul act de pe tabloul de dublu, un meci care pune față în față perechea română Cornea/Șulea și perechea spaniolă Boluda-Purkiss/Sanjurjo Hermida. Întâlnirea poate fi urmărită și pe TVR Cluj, în transmisiune directă, comentariul fiind asigurat de Ovidiu Blag și invitații săi.

Pe lângă acest mare meci, pe terenurile de zgură de la Winners se vor mai disputa mâine și cele patru meciuri din sferturile de finală, la simplu. Așadar, se prefigurează o nouă zi plină de tenis de calitate. Nu mai puțin de cinci capi de serie au ajuns în această fază a turneului.

Iată programul meciurilor de vineri, 21 iunie:

Ora 11.00:
Guillermo Olaso (ESP) vs. Maxime Chazal (FRA), terenul 1
Adam Sanjurjo Hermida (ESP) vs. Rui Machado (POR), terenul 2

Ora 16.00:
Vlad Cornea (ROU)/Tudor Șulea (ROU) vs. Boluda-Purkiss (ESP)/Sanjurjo-Hermida (ESP), terenul 1 – în direct pe TVR Cluj
Jan Blecha (CZE) vs. Maxim Dubarenco (MDA), terenul 2

Ora 17.30:
Luca Margaroli (SUI) vs. Patrick Ciorcilă (ROU), terenul 1

Nu uitați, dacă accesați pagina www.winners-tennis.ro, puteți găsi secțiunea Livescore a turneului, unde veți putea urmări în timp real derularea meciurilor din cadrul Banca Transilvania Trophy 2013.

Mai mult, pentru cei care nu reusesc sa ajunga in Parcul Rozelor pentru a vedea pe viu spectacolul oferit de tenismenii prezenti la Futures-ul de 15.000 de dolari, toate meciurile care se vor desfasura pe arena centrala (terenul 1) vor putea fi urmarite LIVE pe site-ul clubului Winners. Tot ce trebuie sa faceti este sa accesati pagina Live Streaming de pe site-ul Winners!

Nicușor Ciorbă
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
750 citiri

Leave a Reply