Nefiind decât rareori conectat la fenomenul escaladei de mare dificultate, n-aş fi dat importanţă acestui subiect dacă, în fotografia ataşată anunţului, n-aş fi văzut un copil care se căţăra pe un perete de mare dificultate.
„Un alpinist de 12 ani, fenomenalul Tito Claudio Traversa, a murit vineri [5 iulie], după ce a fost spitalizat în urma rănilor suferite ca urmare a unei căderi de la o înălţime de 50 de picioare”, citesc pe site-ul outsideonline.com.
Apoi, îl privesc pe Tito în câteva filmuleţe postate pe You Tube, pe care le puteţi vedea şi dumneavoastră, aici, aici sau aici. După anumite standarde Tito Claudio Traversa a fost un căţărător fenomenal, un căţărător de 12 ani, un copil care începuse acest sport la doar 7 ani! Trecuse pasaje de un grad de dificultate la care puţini căţărători pot măcar visa. Şi totuşi, cum să mori într-un traseu de escaladă sportivă, traseu foarte sigur, traseu care, de cele mai multe ori, este surplombat. Şi nu înainte de a face o asigurare sau două, atunci când, căzând, poţi să ajungi pe pământ şi să te loveşti chiar mortal, ci după vreo 25 de metri, timp în care se presupune că te-ai asigurat în cel puţin 10-12 pitoane?
Tragedia s-a întâmplat cu aproape patru săptămâni în urmă, în Orpierre, Franţa. Nu am scris nimic până astăzi pentru că nu puteam să înțeleg cum s-a putut petrece accidentul. Nici astăzi, când se dă o explicaţie, aici, nu pot să înţeleg. După părerea mea acea explicaţie este cel puţin ciudată. Ni se spune că a existat o eroare, carabiniera trecându-se, nu prin buclă, ci printr-un cauciuc folosit doar ca să rigidizeze bucla. De obicei, aceste bucle vin echipate din fabrică şi, chiar dacă nu s-ar fi întâmplat aşa, doar un om total străin de alpinism ar fi putut să facă o asemenea greşeală!
Dar, să considerăm că un neavenit a trecut greşit carabinierele prin bucle. Cum, cei care au echipat traseul nu au văzut eroarea? Cum s-a întâmplat ca toate cele 8 bucle prost echipate să fie folosite doar în partea superioară a traseului, iar cele bune în prima parte a acestuia? Cum de, printre ultimele asigurări, nu s-a nimerit nici măcar una bună, buclă care ar fi salvat viaţa copilului? În afară de aceste observaţii, încă o întrebare îmi vine în minte: cum de n-a văzut nici Tito eroarea? Să fie doar încrederea copilului în lanţul de asigurări – pitoane, bucle, coardă! Este posibil, întreaga atenţie a căţărătorului îndreptându-se spre dificultăţile căţărării, asigurarea făcându-se automat. Sau poate o fi fost doar „ceasul rău”…
În încheiere, v-aş întreba ceva: este bine ca să ne împingem copiii spre practicarea alpinismului, escaladei sportive sau a oricărui alt sport extrem? Îi ajută pe ei cu ceva, sau le foloseşte părinţilor să treacă peste propriile lor frustrări… Rămân la ideea că pentru a practica un sport extrem trebuie să-ţi asumi riscul de accident sau chiar moartea. Un minor nu-şi poate asuma acest risc. Alpinismul nu este gimnastică, înot sau atletism. Alpinismul şi escalada sportivă ar trebui să fie practicate doar de persoane care au depăşit vârsta majoratului.
1 comment
Excelent articol!Mihai,tu excelezi si in postura de parinte.Este trist ce s-a intamplat dar poate sa reprezinte un semnal de alarma pentru cei ce isi doresc copii care sa performeze cu orice pret.Felicitari,Mihai!