Prima iubire. Situații și situații

Foarte mulți bărbați, în general după ce beau un pahar în plus, aduc în discuție povestea cu prima lor iubire. Mulți dintre ei, cei mai puțin inteligenți, o confundă pe asta, pe prima lor iubire, cu prima femeie cu care s-au culcat. Despre această categorie nu are rost să vorbim. Despre ceilalți, care cred că prima lor iubire a fost femeia cu care s-ar fi potrivit perfect dar cu care n-au rămas mai apoi, am putea vorbi puțin.

-Era perfectă. Frumoasă, cu picioare lungi, întotdeauna aranjată, dichisită, parfumată, o zeiță. Și, crede-mă, era foarte inteligentă. Ne potriveam de minune.

-Nu era neapărat frumoasă, dar era extraordinar de inteligentă. Îți spun, ne înțelegeam din priviri. Dacă ajungeam undeva și ei sau mie nu ne plăcea atmosfera, aveam semnele noastre imperceptibile și așa, dintr-o dată, ne ridicam, ne ceream scuze, găseam un motiv și plecam. Chiar ne distram pe stradă, pe drumul de întoarcere, cît de bine ne știm sincroniza…

-Ne potriveam din toate punctele de vedere, înțelegi ce vreau să zic…deci din absolut toate punctele de vedere, te-ai prins, așa-i? Practic era o relație perfectă. Fiecare își vedea de ale lui, dar cînd eram împreună mutam munții din loc, simțeam în mine o energie fantastică, Doamne, era extraordinar!

-O visam zi și noapte. Dacă se întîmpla ca într-o zi să nu o văd, puteam să o iau razna. Simpla ei prezență îmi făcea bine. Nici nu trebuia să facem dragoste sau să facem ceva extraodinar în ziua aceea…Ajungea doar să o văd și gata, îmi era bine.

Mă rog, se mai pot găsi variante.

Apoi, cînd interlocutorul apucă să pună întrebarea, aceasta se referă la motivele pentru care nu au rămas împreună, dacă tot s-au iubit atît de mult.

Și aici e cam așa:

-Nu știu de ce, mi-a fost frică. Era prea bine, m-a speriat gîndul ăsta, că prea ne mergea totul din plin. Mi-am zis că dacă acum e extraordinar, cu siguranță peste ani relația asta nu poate merge decît în jos, înțelegi cum spun? O prostie, îți dai seama, dar pe vremea aceea așa gîndeam…

-Știi, ea vroia neapărat să ne căsătorim și să facem copii. Eram foarte tineri iar eu m-am speriat la gîndul ăsta. Îți dai seama: copii, responsabilități, viață de familie, chestii complicate, mi-a fost frică și am plecat din relație…Mie îmi plăcea viața, nu mă puteam obișnui cu gîndul ăsta…(există și varianta în oglindă, cînd el ar fi vrut familie, copii, dar ea încă nu era pregătită, voia să se facă actriță și nu concepea să renunțe la asta pentru…familie)

-Știi, am gîndit cu mintea, nu cu sufletul…Și acum regret. Trebuia să îmi fac un rost, iar pe atunci eram tîmpit, voiam ca acest lucru să se întîmple repede. Ori părinții ei nu aveau o situație materială extraordinară, cum nici ai mei nu aveau, de altfel…Și atunci, na, știi cum e viața, decît să mi-o complic…

-Ai mei nu au fost de acord. Era foarte complicat, îți dai seama, să rupi o relație cu familia pentru așa ceva. A fost foarte tristă despărțirea, îți dai seama, a fost cea mai grea hotărîre pe care am luat-o în viața mea.

Și bineînțeles că și aici mai sînt multe variante.

Ideea care se desprinde, atunci cînd avem de-a face cu unul care ne vorbește despre prima lui iubire, e următoarea:

A iubit-o atît de mult încît a fost nevoit să o părăsească.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.906 citiri

Leave a Reply