Ochiul versat al fotografului a surprins sub titlul „Conviețuiri” acest colț de cartier liniștit.
Foto: Tiberiu Matei
Stau în casă și ascult slujba de duminică. Geamurile sînt închise, dar se aude lacrimă. Credeați că dacă n-am mai scris despre asta înseamnă că nu se mai aude de la mii de leghe depărtare cum se roagă sfîntul părinte și cum cîntă corurile reunite?
„Mărire tatălui și fiului”, zice corul…
„Domului să ne rugăm”, zice preotul…
Corul cred că ar putea concura la orice competiție în domeniu, cel puțin la capitolul „voci amplificate cu succes”, atît de tare se aud în zare vocile cristaline ale persoanelor tinere care îl compun.
Preotul este sobru în ceea ce spune, evident, dar vocea lui (datorită amplificării de care vă vorbeam) brăzdează văzduhul.
Combinația cor-părinte e fenomenală: îți taie respirația.
Un moment de pauză.
Emoții…
Ai putea crede că s-a defectat instalația de amplificare.
Dar nu, a fost doar o trecere spre ce avea să urmeze, adică derularea în continuare a slujbei.
Și-acum, la ce vă gîndiți, că o să v-o chiar povestesc?
Nu.
Dacă sînteți curioși, vă așteptăm în cartier, să o auziți cu propriile voastre urechi.
Sau mă rog, puteți să o ascultați și din apropierea cartierului, totul e să fie o bună propagare a undelor în ziua aceea.
PS
Repet, pentru cei care au deschis mai tîrziu televizoarele, că obișnuiesc să intru în biserica aceasta și să mă rog de mai multe ori pe săptămînă. Dar îmi aleg singur momentele.
