Dragoș Pop, în formă maximă sîmbătă seara

Acesta e momentul in care o spectatoare a coborit pe scena iar Dragos a incercat sa o invete cum e cu ....pupatul Foto. Nicu Cherciu

Acesta e momentul in care o spectatoare a coborit pe scena iar Dragos a incercat sa o invete cum e cu ….pupatul
Foto. Nicu Cherciu

Bun show-ul lui Dragoș Pop, un stand-up de două ore în cap în care actorul a fost într-o formă maximă, a interacționat perfect cu publicul (unul care a fost și el la înălțime, o domnișoară neezitînd chiar să îl provoace la dans pe Dragoș pe o piesă ciudată, Coco Jumbo…)

Dragoș Pop știe foarte bine deja cu ce se mănîncă această “meserie nouă” a unui actor (stand-up comedy), are poante foarte tari iar azi el le-a adaptat mai pe “stil ardelenesc”, avînd în vedere că totul s-a întîmplat pe scena Teatrului Național din Cluj.

Sala a fost plină spre… arhiplină și asta cred că l-a mulțumit cel mai mult pe actor, pentru că mi s-a părut că acest lucru i-a dat aripi, l-a determinat să se întreacă pe sine însuși azi, cînd a etalat cam tot ce are el mai bun. Iar felul în care știe să-și apropie sala este deja o artă…în artă. Lumea l-a aplaudat în picioare, la final, la scenă deschisă.

M-am bucurat să fiu azi acolo, în sală și am fost impresionat cînd la final a menționat și numele meu printre cei care l-au ajutat în promovarea acestui spectacol, deși nu cred că am făcut mare lucru…

Oricum, perseverența acestui actor important în a se dedica stand-up-ului, colaborarea lui timp de 4 ani cu HBO, sălile pline pe care le face, farmecul personal, toate acestea îl recomandă cu prisosință pe Dragoș Pop drept un adevărat personaj.

Vă dau un link cu niște fotografii formidabile realizate de profesionistul Nicu Cherciu, aici. 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
2.044 citiri

Leave a Reply