”U” Cluj a pierdut, dar a dat „Omul Meciului” la Timişoara

U-Cluj-RCM-Timisoara-Ultimul meci al etapei a VI-a din SuperLiga Naţională de Rugby le-a adus faţă în faţă pe RCM Timişoara, campioana en-titre a României şi pe ”U” Cluj. Bănăţenii şi-au valorificat din plin avantajul terenului propriu şi s-au impus cu 33-11.

Scorul final, influenţat de vântul foarte puternic şi rafalele de ploaie, nu a reflectat însă decât în parte realitatea din teren, unde clujenii au dominat repriza secundă. Acest fapt a fost de altfel dovedit de desemnarea lui Cristian Murgoci drept „Omul Meciului” de către oficialii Federaţiei Române de Rugby delegaţi la meci.

Este pentru prima dată de când joc eu în SuperLigă când obţin acest premiu, însă rezultatul final umbreşte bucuria acestei recunoaşteri. Încă nu sunt la potenţialul meu maxim, dar voi munci şi mai mult pentru a răsplăti încrederea antrenorilor şi a coechipierilor”, a declarat jucătorul Universităţii Cluj, Cristian Murgoci.

El a revenit în circuitul SuperLigii Naţionale săptămâna trecută, după ce şi-a ispăşit suspendarea de 10 etape, primită în sezonul trecut, după un meci cu Dinamo.

Cu o echipă indiscutabil mai omogenă, campioana ţării a început tare partida şi a reuşit să profite de trei mingi degajate neinspirat de Ionuţ Mazăre şi a culcat de tot atâtea ori balonul în terenul de ţintă al universitarilor, prin Jack Umaga, Steve Shennan şi Daniel Carpo.

În ciuda avantajului afişat de tabela de scor în favoarea gazdelor, clujenii nu au cedat şi au ieşit la joc reuşind să domine minute bune pe RCM. Ionuţ Mazăre a pus trei puncte pe tabelă după o lovitură de pedeapsă, însă a ratat alte două, nereuşind să reducă din handicap. În paralel, bănăţenii au reuşit al patrulea eseu, prin Randall Morisson, şi scorul la pauză a ajuns la 26-3.

În partea a doua a meciului, echipa lui Bogdan Cantor şi Ioan Teodorescu a fost superioară campioanei României şi a reuşit să culce balonul în terenul de ţintă prin Cristian Murgoci. Imediat, Ionuţ Mazăre a redus diferenţa în urma unei lovituri de pedeapsă însă, şi în această repriză, uvertura Universităţii a ratat alte două astfel de penalităţi. Timişorenii, surprinşi de jocul curajos al alb-negrilor au avut totuşi forţa să se desprindă pe tabela de marcaj la ultima fază a meciului, când au reuşit şi cel de al 5-lea eseu, prin Marian Gorcioaia.

Începutul mai slab de meci şi greşelile pe care le-am comis sunt cauza acestei diferenţa de scor. Au fost momente în care băieţii nu au respectat planul tactic stabilit înainte de meci şi am făcut cadou Timişoarei 21 de puncte. Repriza a doua a fost una foarte bună, din păcate nu am reuşit să întoarcem rezultatul. Felicit echipa pentru atitudine şi curaj”, a punctat tehnicianul Universităţii Cluj, Bogdan Cantor.

După şase etape, ”U” se situează pe poziţia a VI-a a clasamentului, cu 5 puncte. În etapa viitoare va întâlni pe vicecampioana României, CSM Ştiinţa Baia Mare, sâmbătă, 10 mai, pe Cluj Arena, de la ora 17:00.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
826 citiri

Leave a Reply