Are mai multe merite, Simona Halep, pentru ceea ce a facut in ultimul an, si mai ales in ultimele doua saptamani, in cel mai prestigios turneu mondial pe zgura. Rezultatele vorbesc singure, le stie toata lumea, si nu are sens sa mai vorbesc eu despre ele.
Ceea ce vreau sa subliniez , in schimb , este felul in care a abordat meciurile, cum s-a luptat , si maturitatea cu care a stiut sa gestioneze, la doar 22 de ani, situatii dificile si situatii aparent usoare.
Zic asta cu spirit si experienta de jucator amator, care totusi stie la ce stres te supune tenisul , la oricare nivel joci. Cineva a spus ca Tenisul este un sport inventat de dracu, la cat de dur si chiar crud poate sa fie uneori. Un sport in care nici cand conduci cu 5-0 nu poti sa-ti distragi atentia , pentru ca e destul o clipa, un mic detaliu, si totul se poate schimba. Rezultatul pe care deja il pregustai poate sa dispara, cupa pe care deja o simteai in mana poate aluneca usor la adversar. Din punctul asta de vedere spun ca Simona a aratat cat de bine sta cu psihicul, si a stiut sa ajunga in finala fara sa piarda nici macar un set, cu scoruri aparent usoare. Dar, credeti-ma, nu au fost usoare. Cand adversarul e condus cu 5-2 sau chiar cu 5-0, le incearca pe toate, cauta oriunde pentru a-ti gasi punctele tale slabe, sau un mic semn de oboseala. Bine, Simona a stiut sa descurajeze toate astea, si sa nu-si piarda niciodata concentrarea, in cele 6 meciuri castigate pana la finala.
In ce priveste finala, cred ca nu exista cuvinte suficiente pentru a descrie minunile facute din punct de vedere tehnic si fizic. Ambele jucatoare au fost admirate, sunt convins, si de suporterii adversari.
In lupta asta de 3 ore, Simona nu a aratat nici o clipa cea mai mica enervare, sau cel mai mic semn de descurajare. La sfarsit, doar cateva lacrimi, care apoi imediat au lasat loc la zambetului ei plin de bucurie pentru ce a insemnat acest moment, oricum foarte frumos. Ieri, in primul rand, a castigat sportul.
Acum, sunt convins ca, dupa ce au vazut meciul, multe mamici sau tatici s-au gandit..”o sa il dam si noi pe fiul nostru la tenis”. Foarte bine. Dar in acelasi timp, sper pentru ei si copiii lor ca nu au vazut doar scaunul unde se aseaza parintii campionilor, sau bani care i-a castigat Simona. Sper sa-si fi dat seama cat de multa lucrare fizica si psihica este in spate, si sa nu inceapa prea devreme sa viseze un fotoliu rezervat la Roland Garros sau la Wimbledon pentru a-si urmari copilul. Ceea ce a facut Simona, este istoric, si nu se va repeta usor. Totusi ne-a aratat o strada, si a deschis un drum. Asa cum a fost acum 40 de ani cu Borg in Suedia, de la care apoi au aparut Wilander,Edberg si altii. Daca exemplul lui Simona se va urmari, va fi foarte bine.
A aratat ce inseamna sa fii tare. Multumesc Simona!
Sergio Turrini