Fetița fără chibrituri are un frate. E aproape la fel de înalt ca ea

Știți personajul meu, fetița fără chibrituri, de pe aici. Mama și bunica ei fac în continuare curățenie la noi în bloc, spală scările. Au trecut doi ani jumate de la prima luare de cotact cu acest trio și nimic nu s-a schimbat în viața lor. De fapt…

 

Vă spuneam pe atunci că mama fetiței era gravidă.

Ei bine, a apărut între timp și un băiețel, am uitat să vă informez. Și ăsta, puștiul, a avut cam aceeași soartă. Iernile pe care le-a prins au fost tot așa, prin cărucior, pe la baza blocului, copiind parcă destinul surorii sale.

Iar băiețelul ăsta umblă deja, a crescut repede, s-a întins, e cam la fel de înalt ca sora lui.

Azi am văzut toată familia. Bunica, lîngă ea cei doi copii, voinici și foarte bine dispuși, vorbind încontinuu. Coborau “de la zece” la parter. Cei mici vorbeau de-ale lor, nu se înțelegea nimic, iar femeia spăla cu apă scările.

Jos era mama copiilor, ea spăla în sens invers, presupun, habar n-am care e procesul.

Oricum, într-un final s-au întîlnit cu toții în fața intrării în bloc.

Și s-au apucat să vorbească, să facă glume cu ăia micii, să facă planuri pentru cină. Las că le ungem o felie de pîine, chestii din astea.

Nimic nu pare să se fi schimbat în viața acestei familii.

Poate doar faptul că acum sînt cu un om în plus iar noi nu cred că le dăm mai mulți bani pe chestia asta…

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.192 citiri

Leave a Reply