Azi la Timişoara, mâine, poate, în toată ţara

SOMA1La Timişoara a avut loc, săptămâna aceasta, deschiderea galeriei de artă Soma Gallery (str. Lucian Blaga nr. 1, intrarea din str. Janos Bolyai).

În contextul în care capitala Banatului are puţine spaţii dedicate artei vizuale, iar „peisajul” economic românesc este încă departe de a fi tentant pentru investitori, apariţia unei galerii de artă este un eveniment important, cel de săptămâna aceasta fiind conturat atât de lucrările expuse, cât şi de proiectul cultural pe care managerul galeriei, Octavian Brândeu, îl are.

Vizitatorii pot vedea, sub titlul “Maeştri ai modernismului şi postmodernismului românesc. O selecţie”, tablouri semnate de Kimon Loghi – cu o lucrare avangardistă la vremea ei (1900), una dintre primele lucrări moderne în pictura românească, realizată în maniera lui Franz von Stuck (maestrul lui Loghi) şi expusă, probabil, la Expoziţia Internaţională de la Paris –, Iosif Iser – Odaliscă, lucrare cu trimitere la Balcic, epicentru al picturii româneşti interbelice –, Leon Biju, Ion Theodorescu Sion, Gheorghe Ionescu Sin, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Elena Popea, Merica Râmniceanu, Magdalena Rădulescu, Alexandru Ciucurencu, Marius Bunescu, Ion Pacea, Florin Mitroi, Ion Dumitriu, dar şi o sculptură deosebită de Oscar Han.

Vrem să organizăm, şi pe viitor, expoziţii cu lucrări de artă consacrată, artă de patrimoniu, dar în acelaşi timp interesul nostru se focalizează şi asupra unui segment emergent şi extrem de dinamic al pieţei de artă, referindu-mă aici la arta contemporană. Dorim să familiarizăm publicul timişorean cu opera maeştrilor artei româneşti care au trăit şi au creat, cu precădere, la Bucureşti. Galeria noastră se doreşte o alternativă şi o completare – în plan privat şi al comerţului cu obiecte de artă – a secţiei de artă românească modernă de la Muzeul de Artă din Timişoara. Cum însa arta contemporană românească este şi ea o importantă preocupare a Soma Gallery, vom organiza şi expoziţii personale şi de grup ale unor tineri artişti promiţători”, ne-a declarat Octavian Brândeu, managerul noii galeriei timişorene.

Expoziţia “Maeştri ai modernismului şi postmodernismului românesc. O selecţie”, a fost vernisata de către scriitorul şi comentatorul de artă Robert Șerban şi va fi deschisă până în data de 9 noiembrie, zilnic între orele 16 – 20.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.684 citiri

Leave a Reply