Am fost la Peleș. Și da, a fost impresionant. Nu vă povestesc, c-ar fi prea multe, dar vă dau un pont:
După ce vă luați bilet (care, apropo, costă 50 de lei), nu vă așezați la coada pentru limba română, pentru că e mult mai lungă decît cea pentru vorbitorii de engleză (cam de 4 ori mai lungă). Și dacă afară sînt 80 de oameni (așa cum se întîmplă sîmbăta și duminica), seriile fiind cam de 20 de oameni, dacă ești al optzecelea ai de așteptat cam o oră afară, apoi o oră și un sfert turul castelului…
Deci coada la limba engleză, da?
Dar să lăsăm Peleșul…
Sediul UPC
Eu vreau să vă arăt două sedii ale unor companii cunoscute, ca să vă cam dați seama ce stațiune aristocratică este această Sinaia.
Primul ar fi sediul UPC, aflat într-o vilă de toată frumusețea…
Sînt de notorietate „luptele” mele cu UPC-ul (care între timp au luat sfîrșit, din fericire pentru ambele tabere), dar dacă aș fi locuit în Sinaia cred că nu m-aș fi putut supăra pe ei în vecii vecilor: ia priviți și voi ce frumusețe de sediu au…
Cînd te uiți la vila asta îți vine să-ți plătești abonamentul și dacă nu ți-l cere nimeni, numai să calci și tu într-un astfel de sediu.
N-am intrat, dar bănuiesc că și fetele acelea care încasează facturile sînt tot numai un zîmbet și-o floare, la cît de fericite pot fi că locuiesc într-o asemenea casă…
Al doilea sediu de companie celebră care mi-a sărit în ochi este cel al BCR-ului din Sinaia.
BCR-ul din Sinaia
La fel zic: cu un asemenea sediu cred că toată lumea fuge să ia împrumuturi de aici sau să îl ramburseze chiar dacă nu e nevoie.
Vă spun: are Sinaia asta un noroc de clădiri frumoase cum mai rar ți-e dat să întîlnești.
Se vede, se simte la fiecare pas gloria de altădată a locului.
Și, cu puțin noroc, s-ar putea ca Sinaia să renască. Am văzut azi sute, poate mii de vizitatori la Peleș, făcînd ture după ture, am văzut restaurantele de pe Bulevardul Carol pline ochi, se vorbea în multe limbi, oamenii lăsau bani buni pe aici. Poate ar fi bine ca să se termine odată cu lucrările la străzi, pentru că am înțeles că situația asta durează de mai bine de doi ani.
PS
Bine, n-am văzut pe nimeni la casa lui George Enescu, dar asta e o altă poveste, mai cu…cîntec.
