Gelu Radu și cartea sa minunată. O poveste fără sport, dar cu același farmec…

Familia lui Gelu și cartea lui de bucate

Familia lui Gelu și cartea lui de bucate

Talentul jurnalistului din el și-a spus cuvîntul și în această carte de bucate nou-nouță ce stă să fie lansată săptămîna viitoare. Gelu Radu este un om-orchestră, mereu surprinzător, un tip ce trece cu o fantastică nonșalanță de la o meserie la alta (reporter, cineast, bucătar), un om pe care nu știi unde-l găsești prin Europa, dar care are mereu sufletul ancorat în Cluj. Poate nu întîmplător a ales să-și și scoată cartea la Cluj și poate nu întîmplător a ales editura Colorama, cea care s-a mai ocupat de lansarea unor volume ale unor jurnaliști de sport…

Gelu Radu a făcut o incursiune-fulger prin România, înainte de a se retrage din nou acolo unde trăiește. Dar n-a scăpat ocazia pentru a vă da întîlnire luni, la ora 11.00, la o reîntîlnire cu imensa personalitatea a lui Gheorghe I. Bodea, la stadion, ca apoi, probabil miercuri (la asta mai lucrăm…), să-și lanseze și această carte de bucate, probabil într-una dintre librăriile clujene.

Despre carte, în stilul lui ușor enigmatic, dar plin de modestie și recunoscînd meritele egale ale soției sale, mi-a trimis cîteva rînduri:

“Aceasta este prima carte de bucate scrisă în ardeleneşte şi engleză. Soţii Gelu şi Corina Radu s-au născut şi au învăţat să gătească în inima Ardealului. Dacă Gelu este bucătar profesionist în Germania, Corina este contabilă, dar asta nu o face mai puţin pricepută în bucătărie. Între ei este un permanent concurs de gătit, gustos şi sănătos, iar din asta au de câştigat, în primul rând, cei doi copii ai lor, Ştefan şi Gabriel. Nu este o carte de bucate obişnuită. Ea nu prezintă reţete extrem de sofisticate, ci ceea ce se poate găti în orice bucătărie. Nu sunt doar bucate ardeleneşti, ci şi unele tradiţionale din toate colţurile lumii: Europa, Africa, Asia sau America. În plus, reţetele sunt însoţite de fotografii care vă arată, pas cu pas, cum ajungeţi de la ingredientele de bază la produsul final”.

Acuma ce să vă spun…Stați pe fază, c-o să vă anunț ce și cum se va întîmpla cu lansarea, pentru că acum se lucrează la asta…

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
889 citiri

Leave a Reply