Aida revine pe scena clujeană

04febr15_Aida_IMOpera Naţională Română din Cluj-Napoca are deosebita plăcere de a ne invita mâine, 4 februarie, de la ora 18.30, la excepţionalul spectacol de operă AIDA, de Giuseppe Verdi. Repusă în scenă în interiorul teatrului liric, această superproducție impresionantă le va aminti clujenilor de fulminantul succes de pe data de 5 iulie 2014, atunci când aceeași creație verdiană a fost prezentată în aer liber în Piața Unirii din Cluj-Napoca, într-un eveniment grandios, dedicat comunității locale.

Spectacolul aclamat de public poartă o însemnătate istorică deosebită: alături de monumetalitatea operei în sine, titlul verdian este cel care a inaugurat Opera Naţională Română din Cluj, primul teatru liric al ţării, pe data de 25 mai 1920. Marcând 95 de ani de la debutul său istoric, opera verdiană este așteptată cu același entuziasm sincer de către publicul local, de asemenea martor al recentului spectacol montat în aer liber, care a repus Clujul pe harta marilor centre culturale europene deschise spre o abordare culturală inedită, ce aduce arta mai aproape de public.

Opera monumentală revine în fața spectatorilor cu o distribuție de top, ce îi are capete de afiș pe eleganta soprană Silvia Munteanu (interpreta eroinei Aida), prim solistă a Operei Naționale din București, distinsă cu titlul ”Cea mai bună solistă de operă din țară” în anul 2010, una dintre cele mai versatile și titrate prezențe ale marilor opere ale lumii – și distinsul dirijor Gheorghe Victor Dumănescu, un adevărat maestru al scenelor lirice naționale și internaționale.

Distribuția completă, care readuce la viață legendara poveste de iubire desprinsă din Egiptul Antic, îi include pe artiștii: Sorin Lupu (Radames), Andrada Ioana Roșu (Amneris), Petru Burcă (Ramfis), Oleg Ionese (Amonasro), Simonfi Sandor (Regele Egiptului), Samuel Druhora – invitat (un mesager), Ștefania Barz (Marea Preoteasă), alături de soliștii balerini: Daniela Drăgușin, Valentin Mihăilă, Dorina Lucaciu, Dalia Costea și Romulus Petruș. Regia artistică este semnată de Anghel I. Arbore.
Vă așteptăm la un regal muzical istoric, caracterizat de o strălucire aparte!

Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală, în reţeaua Eventim (magazinele Orange- inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.253 citiri

Leave a Reply