Corporate Games pune Clujul în mişcare!

Corporate Games, festivalul sporturilor pentru corporaţii, eveniment care are loc în 28 de ţări din lume, vine în acest an la Cluj, de Zilele Clujului!

Competiţia sportivă va fi organizată în perioada 22 – 23 mai 2015, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai şi Iulius Mall, în mai multe locuri din oraş, printre care: Baza sportivă „Iuliu Hatieganu”, Sala Polivalentă şi lacul de la Iulius Mall.

Participanţii pot alege între 12 sporturi diferite la care să se înscrie: alergare, baschet, biliard, bowling, ciclism, dragon boat, fotbal în 6, înot, şah, tenis, volei şi tenis de masă.

Câştigătorii competiţiei din Cluj vor fi înscrişi automat în finala de la Bucureşti, care va avea loc în perioada 11-14 Iunie 2015. Mai departe, câştigătorii finalei naţionale vor reprezenta echipa României în cadrul World Corporate Games, programată în luna noiembrie, în New Mexico, Mexic.

Corporate Games este o combinaţie între sport, business şi turism, reunite într-o competiţie mondială între corporaţii, similară cu Jocurile Olimpice.

Seria de competiţii sportive este menită să testeze echipele şi să stimuleze adrenalina şi spiritul de aventură. În plus, concurenţii au ocaziă sa se folosească de una dintre cele mai mari platforme de socializare şi networking din lume dedicată mediului corporatist.

Peste un milion de persoane şi 18.000 de firme mari, medii, mijlocii şi mici de pe 5 continente au luat parte, de-a lungul anilor, la Corporate Games.

Prima ediţie din România a avut loc la Bucureşti în mai 2012, apoi s-a mutat, pentru sporturile de iarnă, la Braşov, iar în iunie 2015 va fi sărbătorită cea de a 10-a ediţie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.723 citiri

Leave a Reply