U Cluj, caz tipic de ghinion

Meciul Universității Cluj de la Brașov nu ar trebui analizat prea mult,  dacă studenții nu s-ar afla în situația delicată din clasament. Pentru că, pînă la urmă, desfășurarea partidei a fost una tipică, proprie campionatului românesc, în care o fază confuză decide un meci. Pentru că un meci egal probabil că ar fi fost unul care nu ar fi supărat pe nimeni, după aspectul jocului. Adrian Falub și secunzii săi nu au greșit nici primul unsprezece și nici nu au judecat greșit pe parcursul acestuia. Ghinionul însă, așa cum spunea cineva, nu îl poți antrena…

Brașovenii, așa cum anticipam, au jucat cu un singur vărf, cu Țîră, formula preferată a antrenorului lor croat. Falub în schimb a avut grijă să facă un mijloc solid, cu Viveiros, Costin și Cepellini printre titulari, așa cum și fanii s-ar fi așteptat, plus acest Lungu care a și confirmat de fapt încrederea.

Trecem peste situația de gol a lui Casitillion, despre care unii “specialiști” s-au și grăbit să o catalogheze drept o ratare impardonabilă, deși dacă aveai un pic de experiență te-ai fi putut dumiri că nu e chiar așa: mingea a venit dintr-un ricoșeu imprevizibil și a căzut astfel încît nu exista timpul de a șuta altfel decît a făcut-o atacantul.

Mai degrabă am putea analiza modul corect în care Falub a interpretat momentul în care Viveiros (un pic în urmă cu pregătirea fizică datorită faptului că nu a jucat de 6 luni și a acumulării unui cartonaș galben care ar fi putut pune în pericol echipa) trebuia schimbat. Antrenorul clujean, în pofida crezului său ce l-a definit (acela de a securiza meciurile), a forțat victoria, făcînd exclusiv mutări ce vizau atacul, prin introducerea lui Gravenberch și apoi a lui Lemnaru. A fost semnul că U Cluj își dorește mai mult decît un egal.

Și pentru că am invocat ghinionul, acesta și-a făcut simțită prezența la faza golului brașovenilor, cînd o ieșire neinspirată a portarului clujean a bulversat blocul defensiv și s-a primit golul decisiv.

Așadar, deși acest eșec doare, el trebuie poate fi analizat și altfel, fără a proteja neapărat antrenorul: U Cluj are un lot conceput de Ogăraru, cu care trebuie să lucreze Falub și compania…Chestiune destul de complicată, care s-a dovedit, de data aceasta, greu de gestionat.

Antrenorii lui U se află în continuare într-o situație dificilă, pe umerii lor atîrnînd o responsabilitate despre care am mai vorbit. Rămîne de văzut dacă ei vor reuși să transforme investirea lor dintr-un experiment într-o reușită. Meciul de azi nu îi ajută, dar e foarte posibil ca ei să se adune, să vorbească și să transforme eșecul de azi într-o învățătură de minte pentru meciurile care urmează.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.478 citiri

Leave a Reply