Avioane în cap

Foto: www.exploremetro.com

Foto: www.exploremetro.com

Unul dintre lucrurile plictisitoare-dulci poate fi cel în care aștepți pe cineva în aeroport. Plictisitor, pentru că întîrzie ori avionul ori omul pe care-l aștepți (asta pentru că nu ajung bagajele, nu neapărat pentru că a pierdut zborul). Dulce, pentru că poate te bucuri că vine omul ăla, cine știe…

Sau, dacă vreți, putem să nu definim așteptarea, deci să nu-i spunem nici plictisitoare, nici dulce, nici nicicum. Să-i spunem așteptare. Și să-i spunem și tras-cu-ochiul-la-ce-fac-alții…

Am văzut, de curînd, în aeroport, cam așa:

• o mamă care își rodea unghiile, la gîndul că va sosi fata ei cea dragă. Și ea, fata, cînd a ajuns față în față cu mama, i-a zis așa: “Mi-e rău. A fost îngrozitor zborul, îmi trebuie neapărat ceva să mă liniștesc, o cafea, orice…” Și mama, ca mama, zice: “Bine, puiule, da nu mă pupi”? Și puiul: “Mamă, ești proastă, nu-ți zic că mi-e rău?” Și uite-așa, mama și puiul au plecat supărate, din nimic, practic….

• o femeie frumoasă, chiar foarte frumoasă, care aștepta altundeva, nu acolo, în gura ușilor glisante, ci în zona de cafenea. De-ai fi zis că nici nu așteaptă pe nimeni. Sau că-și așteaptă soțul cel-mai-în-vîrstă-decît-ea, ceea ce în mintea multora ar fi putut însemna același lucru. Și da, cam așa s-a și întîmplat, asta dacă nu cumva o fi fost chiar tatăl ei, cine poate ști, de la distanța aia?

• oameni cu cartoane. Pe cartoane, nume de firme. Mulți așteaptă, din cîte îmi dau seama, delegați din străinătate. Unii dintre cei care așteaptă nu par a fi dintre cei care ar ști mai mult de 10 cuvinte într-o limbă străină, de te și poți întreba oare ce-o să vorbească între ei după ce s-or fi găsit (bine, te poți întreba și cine i-a trimis tocmai pe ei la aeroport, dar ar fi prea multe întrebări). Și, într-adevăr, din nou o confirmare, cînd s-au întîlnit unul vorbea în engleză fraze întregi  iar celălalt spunea doar yes și good. Un bun început pentru ceea ce va fi urmat pe traseul spre hotel.

• romantici. Sau, ca să nu exagerăm, un romantic. Stătea cu un trandafir în mînă. Puțin rușinat, pentru că mai toți cei din jur îl priveau așa cum privești un tip îmbrăcat în costum într-un bufet al gării. De emoționat ce era și de emotiv ce devenise de la atîtea priviri, se întîmpla să se mai înțepe în singurii trei țepi rămași după ce fără să-și dea seama îndepărtase mare parte dintre ei…Și în cazul lui, predicțiile s-au cam adeverit. Ea nu era cum ne-am fi închipuit noi, o persoană la fel de romantică. A venit, a luat trandafirul așa cum iei un pachet de șuncă de curcan de pe raft, i-a întins ăstuia, romanticului, cele trei bagaje și cu mîna cealaltă a format deja numărul celei care chiar părea să conteze pentru ea: “Da, mami, am ajuns, e și el aici, m-a așteptat, sigur că m-a așteptat”…Te și puteai întreba ce s-ar fi întîmplat dacă ăsta nu era aici. “Vai, mami, sînt aici, am ajuns, dar el nu e nicăieri, cît poate fi de ciudat omul ăsta, să știe că ajung și el să întîrzie…Te mai sun imediat ce am vești, treaba asta nu va rămîne așa…”

Hopa, îmi dau seama că o să pierd niște momente. Nu mai pot să vă povestesc ce se întîmplă, că încep să am și eu treabă.

La revedere, dacă e, vorbim!

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
2.547 citiri

Leave a Reply