Îl cunosc de multă vreme pe Radu Samoilă, un jucător pe care l-am apreciat. Cred că Rareș Jurcă și cu el sînt exponenții jucătorilor „adevărați” pe care i-a avut Universitatea Cluj în ultimii ani, cu un plus pentru primul, care a jucat la echipe mari din străinătate și la lotul național. Dar Radu Samoilă avea toate datele care să-l recomande drept un jucător de clasă, exprimarea lui în teren cucerind, din toate punctele de vedere. În plus, a jucat, în afară de U Cluj, în campionatul spaniol, la mai multe echipe, ceea ce nu i se întîmplă oricărui jucător român.
M-am întîlnit cu el în fața sălii, ne-am bucurat de revedere și mi-a plăcut și felul în care mi-a vorbit, în două-trei cuvinte, despre noua sa funcție, aceea de antrenor principal la U Cluj, cu modestie, fără să facă multă filosofie pe marginea subiectului.
Îi țin pumnii și mă bucur că a ajuns din nou acasă.
Joi puteți vedea echipele Universității la Sala Polivalentă, de la ora 19.00, la prezentarea oficială.