Povești despre Cluj, chiar în centrul orașului. O idee foarte bună

Tudor Sălăgean, Sebastian Moga, Irina Petraș și Vasile G.Dâncu

Tudor Sălăgean, Sebastian Moga, Irina Petraș și Vasile G.Dâncu

Mi-a căzut bine lansarea volumului “Povești despre Cluj”, apărută la Editura Școala Ardeleană. Evenimentul s-a petrecut în Piaţa Unirii (acolo unde e un soi de kilometru zero, dintotdeauna, pentru clujeni), în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. Iar faptul că moderatorul acestei lansări a fost Tudor Sălăgean, cel care face lucruri absolut remarcabile pentru acest oraș, mi-a căzut și mai bine. Ideea ca Ansamblul Flauto Dolce să ne poarte prin vremuri cu muzici dintre cele mai diverse a fost și aceasta una fericită.

Cartea îi are drept autori pe Vladimir Alexandru Bogosavlievici (profesor de istorie), Florin Mihai Hasan (istoric), Alexandru Laszlo (scriitor, traducător) , Vasile Lechințan (arhivist), József Lukács (istoric), Loránd L. Mádly (istoric), Bogdan Stanciu (jurnalist Sinteza).Tiberiu Fărcaș (jurnalist,  clujulcultural.ro) Sebastian Moga (preşedinte Asociaţia Vechiul Cluj), Martyn Rady (profesor universitar de istorie), Gabriel Virgil Rusu, Tudor Sălăgean (profesor universitar de istorie)

carte unuVolumul s-a născut în urma întîlnirilor celor de la Asociaţia Vechiul Cluj și conține studii inedite, interesante, despre oraș. Președintele Asociației Vechiul Cluj, Sebastian Moga (pe care nu l-am cunoscut pînă acum) pare foarte ancorat în idee, aceea de a scoate la lumină file inedite din istoria orașului și foarte hotărît în a da continuitate acestui demers.

Întîlnirea din centrul Clujului cu Istoria a fost una dintre cele mai bune idei ale acestei ediții din cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
1.473 citiri

Leave a Reply