U Cluj a învins și încheie anul cu 8 victorii

Într-un meci din cadrul etapei cu numărul 16 a Ligii Naționale de Baschet Feminin Universitatea Cluj-CSBT Alexandria 64-46 și clujencele termină cu 8 victorii și 6 înfrîngeri anul 2015. 

Ajanovic a marcat 15 puncte, Prlja 12, Grimes și Young cîte 10. Cele 4, plus Ferecnzi, au început în primul 5 iar antrenorul Petricevic le-a mai acordat minute importante altor două jucătoare, Clark și Wilson. În rest, cele care au intrat au mai fost Cursaru (8 minute), Neagu și Maxim (cîte 2 minute).

Universitatea Cluj a reușit un transfer de marcă azi, cînd s-a anunțat trecerea jucătoarei Mariah King de la CSU Alba Iulia la Cluj.

Mariah King, născută la Chicago, este un shooter de calibru dar excelează și la capitolul recuperări. Jucătoarea în vîrsta de 25 ani ani a jucat în perioada 2009-2013 în NCAA la Illinois, apoi în Turcia (în TKBL2, la echipele Harran Universitesi, Gure, Urla Genclik, mereu în primul cinci) și apoi la CSU Alba Iulia.

Așa cum se anticipa, bucureștencele au pierdut azi, Rapid București-Phoenix Galați 51-82, astfel încît echipa din Galați va ocupa, la final de an 2015, locul 5. U Cluj încheie anul pe locul 6, dar are cu un meci mai puțin disputat decît Galațiul.

Tot azi, Municipal Tîrgoviște-CSU Alba Iulia 66-56 și tîrgoviștencele au tot un bilanț de 8 victorii și 6 înfrîngeri, la fel ca și U, dar clujencele au avantajul victoriei directe.

Într-un meci restant din liga masculină, BC Timișoara-Phoenix Galați 75-79.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
931 citiri

Leave a Reply