Datorită lui Adi Hădean, care semnala mai ieri evenimentul, joi am fost prezent la evenimentul de deschidere a Orsini Art Gallery, marcat de un vernisaj al acestei expoziții inaugurale. Pe strada Constantin Brâncuși 144 a apărut, cum nu se poate mai neașteptat, și cu atît mai frumos, acest spațiu expozițional cu dichis, intim și cald.
Iar faptul că printre cei care expun se numără și prietena mea Andreea Radu a constituit, pentru mine, un motiv în plus de a nu rata…startul.
Să găsești o galerie de artă într-un cartier e lucru rar și cu atît mai mult merită apreciat demersul soților Ursu, cei care s-au îngrijit ca la evenimentul de joi atmosfera să fie cum nu se poate mai plăcută.
Pe o vreme care nu te îmbia prea mult la ieșiri din casă surpriza de a găsi un spațiu neîncăpător a fost reconfortantă.
Lume interesată de lucrări, cîțiva dintre artiști, printre care Claudiu Presecan și Andreea Radu, Melania Muresan, Andrei Câmpan, Adrian Podoleanu, foarte mulți tineri, cu toții au contribuit la impresia că acest spațiu expozițional se va bucura de popularitate și că încercarea temerară a proprietarilor galeriei nu va rămîne mult la acest stadiu ci își va arăta roadele.
Și pentru că am vorbit despre artiști, iată lista completă a celor care expun:
Andrei Câmpan
● Tudor Câmpean
● Arina Gheorghiţă
● Gheorghe Ilea
● Melania Mureşan
● Carmen Nistorescu
● Cristian Orza
● Aurelian Piroşca
● Adrian Podoleanu
● Claudiu Presecan
● Radu Pulbere
● Andreea Radu
În declarația de intenție se spune:
„Orsini Art Gallery îşi propune să devină o destinaţie importantă pe harta culturala din Cluj-Napoca, prin promovarea artei contemporane din România şi să faciliteze cunoaşterea şi aprecierea artei moderne pentru un public cât mai larg.
Orsini Art Gallery găzduieşte săli de expoziţie, precum şi un atelier dedicat de servicii profesionale şi personalizate de înrămare, adresat artiştilor şi colecţionarilor de artă”.
Lucrările le puteți vedea accesînd site-ul galeriei, la această adresă.
De-acum înainte, dacă treceți prin Gheorgheni, devine aproape obligatorie o vizită la această galerie.
O să vă placă.