Venit, pierdut, plecat! ( o cronică de Raimonda Boian)

fotoZilele de sâmbătă vor fi tot mai des ocupate cu activităţi productive, motiv pentru care încerc să profit de cele în care mă pot enerva pe terenul de baschet şi apoi mai şi scriu despre asta. Haha!

Trecând peste, azi am început mişcarea în 11 oameni şi am terminat-o în 8! A fost greu, au picat, pe rând: Silviu – pe motiv de meci al fotbaliştilor universitari, Ovidiu (prieten Răzvan) – pe motiv de accidentare, Marius – pe motiv idem cu Silviu.

Noi ceilalţi, respectiv Carmen, Mihai, Vlad şi Călin versus eu, Răzvan, Daniel şi Luci, am rezistat 3 meciuri (cred că au fost 3), pierdute toate de echipa mea, pe motiv că ceilalţi au avut rezistenţă mai bună. Nu tehnică, rezistenţă. Iar confruntările Carmen – Răzvan vor rămâne subiect de poveste o perioadă de timp, printre omletele şi cafeaua de la Sportul, de după.

Am pomenit nume noi, Carmen, Mihai şi Ovidiu, veniţi să susţină nucleul greu al PMOB, destabilizat de fiecare absenţă. De Ovidiu am “scăpat” relativ repede, pentru că s-a accidentat. Carmen şi Mihai ne-au arătat că nu se tem de noi, dar nici noi de ei, ceea ce a dus la ceva vânătăi şi mici contuzii, dar nesemnificative. Noi ne-am simiţit bine cu ei, sper că şi ei cu noi.

Apoi, omleta şi cafeaua de la Sportul. Omleta foarte bună, cafeaua foarte ne bună! Dar ce importanţă are, atâta timp cât e în compania unor oameni grozavi

PS

Răzvan, promit ca data viitoare să nu mă mai supăr, că pierdem.

(O cronică de Raimonda Boian).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
1.880 citiri

Leave a Reply