Miclăuș, Rus, Raimonda, Blag, Muri și Tebu
Mișcarea aceasta, PMOB, pentru cine nu e foarte familiarizată cu ea, împlinește în luna octombrie 6 ani și membrii ei (mulți-puțini) se întîlnesc întotdeauna cu plăcere pe teren și în afara acestuia. Așa a fost și azi, cînd ne-am întîlnit pe terenul din Parcul Mare, cu chef de mișcare, asta și datorită vremii, care s-a îndreptat și a fost foarte potrivită pentru baschet. Șase am semnat condica. Destui cît să dăm 5 meciuri de 3 pe 3, pînă la 12, fiecare dintre ele. Ba unul, al patrulea, a fost pînă la 16 (scorul 16-14).
Jocul s-a terminat cînd Rus Daniel a rostit, imperial și fără echivoc: „Nu mai pot”. A fost semnalul care ne-a trezit pe toți la realitate, și anume la faptul că prea ne întindeam cu efortul…
Pînă atunci am înșirat 6 meciuri mari, unele și late (al patrulea), de fiecare dată rotind echipele, doar doi oameni rămînînd mereu adversari, Raimonda și cu mine (asta pentru că așa s-a stabilit la ședința tehnică de dinainte).
S-a jucat în draci și s-a rîs dumezeiește. Micile desincronizări din jocul oaspeților au fost rapid echilibrate de cele din jocul gazdelor, așa că nu o să vă plictisim cu casetele tehnice.
Peste 100 de ani, cînd o să fie pod de gheață peste Someș, pe nimeni nu o să mai intereseze scorul de azi.
Am avut timp și de-o cafea rapidă, la Sportul, destul cît să ne întrebăm unii pe alții ce-am mai făcut și ce mai avem de făcut.
Ne-am strîns mîinile și am plecat fiecare în treaba lui.
Nimic spectaculos, nu-i așa?
