Zebra nu-și poate schimba culorile, așa că și-a schimbat site-ul. Și arată foarte bine

zebraȘtiți de Zebra, așa că nu o mai iau de la început. Dar dintr-un anumit loc pot să o iau, adică din cel petrecut acum puțin timp, cînd site-ul celor de acolo și-a schimbat înfățișarea. 

Iar acum arată așa. 

Fără să emitem pretenții de mari cunoscători, dar arată foarte bine.

Partea aceasta, de imagine, a progresat în paralel cu cea a diversificării paletei de oferte de la Zebra. La patru ani și jumătate de la apariția sa pe piață, Zebra e acum polivalentă, și asta pentru că în afară de restaurantul-mamă există extensia de catering care cuprinde inclusiv meniuri pentru școli și grădinițe,

De curînd am interacționat cu partea de “platouașe” (ca să îl citez pe celebrul fotograf Liviu Scripcaru-odată o să vă spun povestea, probabil…), comandînd de la Zebra și am făcut impresie foarte bună cu ele acolo unde m-am prezentat. Și-am înțeles că și lui John Higgins (marele jucător de snooker, prezent în martie la Snooker Club Cluj, la doi pași de Zebra) i-au plăcut platouașele, mai ales cel cu pește. Poate de aceea se și cheamă așa unul dintre ele…

Ca să nu ne afundăm în detalii: cu site-ul schimbat Zebra are o imagine și mai bună.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
2.226 citiri

Leave a Reply