“Cotidianul se întoarce”, așa spune Cornel Nistorescu în editorialul primului număr pe print

cotiÎntr-o vreme în care mai toată lumea cîntă prohodul presei scrise, am cumpărat azi cu bucurie primul număr print al Cotidianului. Pariul directorului publicației, Cornel Nistorescu, acela de a tipări din nou un ziar, într-un timp în care mai toate publicațiile migrează înspre on-line, a fost unul cîștigător. E absolut reconfortant pentru împătimiții presei scrise, și nu numai, să poată citi din nou pe print un ziar care a apărut de Ziua Regelui, în 1991, înființat fiind de către Ion Rațiu (primul ziar cu capital privat din România). 

Cotidianul de azi costă trei lei și arată bine în aceste haine alb-negre, așa cum va apărea ziarul de acum înainte în ediția print.

Prima pagină

Prima pagină

Materialul de deschidere vorbește despre influența austriacă în România, la ora actuală Austria deținînd tot petrolul din țara noastră și jumătate din rezervele de gaz. A fost preferat acest subiect în locul unei așteptate referiri la faptul că, iată, Cotidianul se întoarce pe print. Despre această revenire ni se vorbește în editorialul directorului ziarului, Cornel Nistorescu, pe ultima pagină. Acesta, citat de paginademedia.ro a declarat:

“Este un pariu al meu. “Vom încerca să dăm șah prejudecăților legate de media, de print, de politică, de societate în general. Încercăm să facem ceva nou în raport presa scrisă, care ori a adormit, ori a alunecat pe panta bulevardieră. Acum a venit momentul. Țin mult la acest brannd. Îmi doream să reapărem pe hârtie, am mai spus asta, anul trecut am cumpărat și marca, iar acum apărem pe print.”

În cele 24 de pagini ale ziarului există categorii precum Opinii, Analiza cotidiană, Politică românească, Economie, Dialogurile Cotidianului, Investigații, Lumea și Europa, Dosar Cotidianul, Tehnologii, Gaudeamus, Istorie, Psihologie, Piața Muncii, Cotidianul Artelor sau Sănătate.

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
2.715 citiri

Leave a Reply